Raiffeisen a intervenit de şapte ori pentru stabilizarea acţiunile DIGI, de la listare

Raiffeisen a intervenit de şapte ori pentru stabilizarea acţiunilor DIGI, de când s-a listat, iar preţul acţiunilor era vineri la prânz sub cel din ziua în care s-a listat, reiese din datele publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - vin, 16 iun. 2017, 09:38
Raiffeisen a intervenit de şapte ori pentru stabilizarea acţiunile DIGI, de la listare

Agentul de stabilizare al preţului acţiunilor DIGI a intervenit, cel mai recent, pe 6 iunie, când a achiziţionat 996 de acţiuni la preţuri de 39,9 şi 39,8 lei/acţiune. Valoarea totală se ridică la 39.680 lei.

În ceea ce priveşte totalul celor şapte intervenţii pentru stabilizarea acţiunilor, acesta reprezintă o valoare de peste 70,7 milioane lei. Cea mai mare sumă a fost în 17 mai, a doua zi de tranzacţionare, respectiv 67,8 milioane lei.

Acţiunile companiei se apreciau la prânz cu 0,4% faţă de joi, dar preţul era sub 40 lei/acţiune, respectiv 39,4 lei.

DIGI a încheiat primul trimestru din 2017 cu venituri de 226,7 milioane euro, profit net de 15,8 milioane euro şi EBITDA ajustată de 65,1 milioane de euro, potrivit unui raport al companiei transmis Bursei.

La sfârşitul lunii martie 2016, compania înregistra un profit net de 13 milioane de euro şi venituri totale de 199,8 milioane de euro.

Veniturile din România ale companiei pentru perioada de trei luni încheiată la data de 31 martie 2017 au fost de 164,9 milioane euro, prin comparaţie cu 144,6 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiata la data de 31 martie 2016, o creştere de 14%.

‘Creşterea veniturilor din România a fost determinată, în principal, de o creştere a ARPU (venitul mediu pe unitate n.r.) şi a numărului de RGU (unitate generatoare de venituri – n.r.) pentru serviciile noastre de telecomunicaţii mobile, a numărului de RGU pentru servicii de televiziune prin cablu şi internet şi date fixe şi o creştere în alte categorii de venituri. Numărul de RGU din serviciile de telecomunicaţii mobile a crescut de la aproximativ 2.840 mii, la data de 31 martie 2016, la aproximativ 3.305 mii RGU la data de 31 martie 2017, o creştere de aproximativ 16,4%. ARPU din serviciile de telecomunicaţii mobile a crescut la o medie de 3,79 euro/lunar pentru perioada de trei luni încheiata la data de 31 martie 2017, comparativ cu media de 3,32 euro/lunar pentru perioada de trei luni încheiata la data de 31 martie 2016, o creştere de aproximativ 14,2%, care a rezultat în mod principal din anumite modificări în mixul de pachete de abonament, clienţi care au trecut la servicii de valoare mai mare şi din creşterea generală a traficului’, se spune în raport.

DIGI precizează că foloseşte termenul de RGU (‘unitate generatoare de venituri’) pentru a desemna contul de abonat al unui client în legătură cu unul dintre serviciile companiei. RGU sunt măsurate la sfârşitul perioadei relevante. Un client individual poate reprezenta unul sau mai multe RGU-uri în funcţie de numărul de servicii la care se abonează.

‘În legătura cu listarea la bursa, societatea a devenit rezident fiscal în România în aprilie 2017. Acest aspect nu ar trebui sa afecteze în mod semnificativ impozitul pe profit al societăţii. Datorită lipsei alinierii legislaţiei româneşti cu cea UE, obligaţiunile în valoarea de 350 milioane euro, cu scadenţă în anul 2023, ar putea face obiectul impozitului cu reţinere la sursă (aproximativ 3,3 milioane euro pe an care va fi tratat ca şi cheltuială cu dobânda). Societatea consideră că aplicarea impozitului cu reţinere la sursa este incorectă. Totuşi, Societatea anticipează că va plăti aceste impozite, din prudenţă. Societatea intenţionează să solicite înapoi sumele plătite astfel. Societatea este pregătită să acţioneze în instanţă şi să solicite sumele plătite. Se preconizează că orice astfel de demers va fi complex şi de durată’, se menţionează în raport.

Conform raportului, în luna martie 2017, compania precizează că au fost încheiate contracte swap pe acţiuni între societate şi mai mulţi acţionari minoritari, prin care acţionarii RCSM preschimbă 16.582 de acţiuni ale RCSM pentru 17.367.832 de acţiuni in RCS&RDS. Schimbul s-a realizat în luna aprilie 2017. Tot în aprilie 2017 DIGI a cumpărat de la Celest 997.154 acţiuni (reprezentând 0,9972% din capitalul emis), la un preţ de 2.458.720 euro.

Te-ar mai putea interesa și
Symmetrica investește 48 milioane de euro în cea mai mare fabrică de pavele şi borduri vibropresate din Sud-Estul Europei, lângă București
Symmetrica investește 48 milioane de euro în cea mai mare fabrică de pavele şi borduri vibropresate din Sud-Estul Europei, ...
Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, anunță o nouă investiție în cea mai mare fabrică de pavaje și dale din beton din......
Franţa – Parlamentul corsican aprobă textul reformei constituţionale pentru autonomie
Franţa – Parlamentul corsican aprobă textul reformei constituţionale pentru autonomie
Corsica a făcut încă un pas către obiectivul autonomiei în cadrul Republicii Franceze: parlamentul regional de la Ajaccio ...
CFR Călători: Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară. Se anulează un tren spre Aeroportul Otopeni
CFR Călători: Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară. Se anulează un tren spre Aeroportul ...
CFR Călători informează că începând cu data de 31 martie 2024, în activitatea de transport feroviar se va trece la ...
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, proiect finanțat din PNRR
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, proiect finanțat din PNRR
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, investiție ce face parte din strategia ...