Raiffeisen evolution va investi 150 mil. euro în Promenada Mall

Investiţia în dezvoltarea centrului comercial Promenada Mall din zona Floreasca va ajunge la circa 150 de milioane de euro, potrivit reprezentanţilor companiei austriece de dezvoltare imobiliară Raiffeisen evolution (RE), care are în vedere şi alte achiziţii pe piaţa românească.
Economica.net - mie, 07 mart. 2012, 15:23
Raiffeisen evolution va investi 150 mil. euro în Promenada Mall

„Am început construcţia centrului comercial, care ne aşteptăm să implice o investiţie de circa 150 de milioane de euro”, au declarat Gerald Beck şi Markus Neurauter, directori executivi ai RE, citaţi de site-ul PropertyEU.

Proiectul va fi finalizat în luna octombrie 2013 şi recent Raiffeisen Bank International a acordat o finanţare de 95,5 milioane de euro pentru construcţia centrului comercial. Banca austriacă a preluat în noiembrie 2011 două clădiri de birouri din cadrul proiectului, inclusiv proiectul Sky Tower, care urmează să fie una dintre cele mai înalte imobile din Bucureşti.

Centrul comercial va avea o suprafaţă brută închiriabilă de 55.000 de metri pătraţi şi face parte dintre cele 33 de proiecte pe care compania le are în curs de execuţie în prezent, care vor avea un cost de 1,2 miliarde de euro.

„Continuăm dezvoltarea proiectelor în locuri unde în mod virtual nimeni nu mai investeşte şi acolo unde anticipăm o scădere a ratelor de neocupare şi o creştere a cererii pentru facilităţi de retail şi noi spaţii de birouri. De asemenea, ne uităm spre achiziţii noi pe pieţele noastre principale, respectiv Polonia, Romania, Ungaria şi Austria”, au adăugat sursele citate, care au precizat că în Bucureşti proiectele de birouri sunt complet închiriate.

Centrul comercial va fi structurat pe patru niveluri, va avea peste 120 de magazine şi 1.300 de locuri de parcare subterane.

Agentul exclusiv al proiectului este firma austriacă Krammer&Wagner, spaţiile din mall fiind scoase la închiriere încă din primăvara anului 2010.

Promenada Mall a fost anunţat de peste de patru ani, dar începerea construcţiei a fost amânată din cauza condiţiilor de pe piaţa imobiliară şi financiară.

RE deţine un teren situat în apropierea staţiei de metrou Aurel Vlaicu, pe care a proiectat construcţia mall-ului şi două clădiri de birouri, dintre care Sky Tower, cu 36 de etaje.

Raiffeisen Bank International Viena a cumpărat în noiembrie componenta de birouri din cadrul proiectului imobiliar, respectiv clădirea Sky Tower aflată în construcţie şi Floreasca Office, cu o suprafaţă închiriabilă de 16.000 metri pătraţi.

Cele două clădiri de birouri, unde va fi mutat sediul subsidiarei din România a băncii austriece, au ca termen de finalizare sfârşitul acestui an.

Raiffeisen evolution project development este o societate de dezvoltare imobiliară cu sediul central în Viena şi care activează în Austria şi în Europa Centrală şi de Est.

Portofoliul Raiffeisen evolution cuprinde clădiri rezidenţiale şi de birouri, dar şi hoteluri, centre comerciale, centre specializate de retail, precum şi proiecte multifuncţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Renault Scenic E-Tech a câștigat ediția din 2024 a competiției Best Electric Car in Romania
Renault Scenic E-Tech a câștigat ediția din 2024 a competiției Best Electric Car in Romania
Juriul competiției Best Electric Car in Romania a decis că modelul Renault Scenic E-Tech este mașina care merită trofeul ediției din 2024....
Lanțul de saloane de frumusețe și coafură GETT’S a înregistrat o cifră de afaceri de 3,4 milioane de euro în 2023 și annță deschiderea unei noi unități de lux
Lanțul de saloane de frumusețe și coafură GETT’S a înregistrat o cifră de afaceri de 3,4 milioane de euro în 2023 ...
GETT’S, una dintre cele mai mari rețele în domeniul frumuseții și al coafurii în România pentru segmentul de 4 si ...
Consiliul Experţilor Economici din Germania și-a înrăutățit previziunea privind evoluția economiei din acest an
Consiliul Experţilor Economici din Germania și-a înrăutățit previziunea privind evoluția economiei din acest an
Consiliul Experţilor Economici din Germania (GCEE) a redus previziunile privind creşterea în 2024 a celei mai mari economii ...
ROCA Industry raportează pentru primul trimestru o cifră de afaceri consolidată de 141,5 milioane de lei
ROCA Industry raportează pentru primul trimestru o cifră de afaceri consolidată de 141,5 milioane de lei
ROCA Industry, primul holding industrial din România, specializat în materiale de construcții, listat pe piața principală ...