Raiffeisen se aşteaptă la triplarea profitului în trimestrul al doilea

Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI), prezent şi pe piaţa din România, a anunţat marţi că se aşteaptă la un profit net de 365 milioane de euro pentru al doilea trimestru al acestui an, aproape triplu comparativ cu profitul de 125 milioane euro în perioada similară a anului trecut, ca urmare a reducerii provizioanelor pentru creditele neperformante, informează Reuters.
Economica.net - mar, 25 iul. 2017, 14:46
Raiffeisen se aşteaptă la triplarea profitului în trimestrul al doilea

La începutul acestui an, RBI a finalizat fuziunea cu grupul mamă RZB pentru a simplifica structura complexă a grupului Raiffeisen şi a consolida baza sa de capital.

‘Evoluţiile economice solide din Europa Centrală şi de Est au contribuit la o îmbunătăţire peste aşteptări a costurilor noastre de risc’, a declarat directorul general de la RBI, Johann Strobl.

Grupul bancar austriac a precizat că în prima jumătate a acestui an provizioanele sale de risc au scăzut la 75 milioane de euro, de la 403 milioane de euro în perioada similară a anului trecut, ceea ce a determinat RBI să prognozeze un profit net de 585 milioane de euro în primele şase luni, comparativ cu un profit de 236 milioane de euro în prima jumătate a anului trecut.

RBI a subliniat că va da publicităţii rezultatele pe primul semestru în data de 10 august, iar estimările sale ar putea fi revizuite pentru a reflecta îmbunătăţirea nivelului provizioanelor.

În România, Raiffeisen Bank este o bancă universală care oferă o gamă completă de produse şi servicii persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor mari, prin multiple canale de distribuţie precum unităţi bancare, reţele de ATM şi EPOS, phone-banking (Raiffeisen Direct), mobile banking (myBanking) şi internet banking (Raiffeisen Online). Banca are o reţea de peste 478 agenţii în toată ţară care deservesc aproximativ două milioane clienţi, dintre care aproape 100.000 de IMM-uri şi 5.700 corporaţii mari şi medii.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările grupului francez Lactalis, cel mai mare producător mondial de lactate, au crescut anul trecut cu 4,3%, dar profitul a rămas unul scăzut, fiind afectat de inflație
Vânzările grupului francez Lactalis, cel mai mare producător mondial de lactate, au crescut anul trecut cu 4,3%, dar profitul ...
Lactalis, cel mai mare producător mondial de lactate, a anunţat joi că vânzările au crescut cu 4,3% în 2023, la 29,5 miliarde de euro, dar marja netă a profitului a rămas scăzută, deoarece......
Acord între Hidroelectrica și Masdar din EAU de extindere a scopului societății mixte pe care și-au propus să o înființeze pentru dezvoltarea de proiecte energetice verzi
Acord între Hidroelectrica și Masdar din EAU de extindere a scopului societății mixte pe care și-au propus să o înființeze ...
O delegație a Hidroelectrica condusă de Karoly Borbely, președinte al directoratului societății, participă la vizita ...
Tarifele de transport şi de distribuţie pentru gazele naturale și energia electrică vor intra într-o nouă perioadă de reglementare – Silvia Vlăsceanu (HENRO)
Tarifele de transport şi de distribuţie pentru gazele naturale și energia electrică vor intra într-o nouă perioadă ...
Tarifele de transport şi de distribuţie energie electrică şi gaze naturale vor intra într-o nouă perioadă de reglementare, ...
Și Hidroelectrica testează piața: a scos la vânzare energie cu livrare în 2025, la prețul de 90 de euro/MWh. A vândut-o
Și Hidroelectrica testează piața: a scos la vânzare energie cu livrare în 2025, la prețul de 90 de euro/MWh. A vândut-o
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a ieșit, după multă vreme, la vânzare de ...