Raport: Vânzătorii de apartamente din România au cerut cu peste 10% mai mult în 2017. Preţurile au scăzut însă în ultimul trimestru

Preţurile cerute pentru apartamentele scoase la vânzare în România, atât noi, cât şi vechi, s-au majorat cu 10,48% în acest an, faţă de 2016, pe fondul creşterii achiziţiilor, dar au înregistrat o scădere uşoară în ultimul trimestru al anului, potrivit unui raport publicat vineri de portalul Imobiliare.ro.
Economica.net - vin, 29 dec. 2017, 09:43
Raport: Vânzătorii de apartamente din România au cerut cu peste 10% mai mult în 2017. Preţurile au scăzut însă în ultimul trimestru

Astfel, preţul mediu la nivel naţional a crescut de la 1.050 de euro pe metru pătrat util, la finele lui decembrie 2016, până la 1.160 de euro pe metru pătrat util în decembrie 2017.

„Interesant este că, după trei trimestre de creşteri (+4% în T1, +2,56% în T2 şi, respectiv, +4,38% în T3), suma medie solicitată pentru un apartament pe plan naţional s-a diminuat uşor în trimestrul al patrulea, cu 0,77% mai exact”, se arată în raport.

Această tendinţă, resimţită inclusiv în cele mai mari două oraşe ale ţării, Bucureşti şi Cluj-Napoca, poate fi pusă, cel puţin parţial, pe seama epuizării fondurilor pentru programul Prima Casă, ce a dus la o temperare a cererii, potrivit Imobiliare.ro.

Dintre cele mai mari şase oraşe ale ţării monitorizate constant de Imobiliare.ro, Capitala a înregistrat cea mai mică marjă anuală de creştere a preţurilor, de circa 10%, de la 1.141 la 1.256 de euro pe metru pătrat util.

„Apartamentele vechi s-au apreciat în acest răstimp cu 9,27%, de la 1.090 la 1.191 de euro pe metru pătrat util, iar cele noi cu 10,92% (de la 1.172 la 1.300 de euro pe metru pătrat util). Defalcat pe trimestre, aşteptările vânzătorilor bucureşteni s-au majorat cu 2,98% în T1, cu 2,38% în T2, cu 4,24% în T3, însă cu doar 0,16% în T4”, se arată în raport.

În schimb, Cluj-Napoca este campioana creşterilor de preţuri pe segmentul rezidenţial. Astfel, în 2017, preţurile cerute de vânzători s-au ridicat cu aproximativ 16,84%, de la 1.247 la 1.457 de euro pe metru pătrat.

„Clujul a recuperat, astfel, cea mai mare parte din declinul consemnat în perioada de recesiune, valoarea actuală situându-se foarte aproape de punctul maxim al pieţei, respectiv 1.551 de euro pe metru pătrat util (în aprilie 2008). În ultimele 12 luni, locuinţele vechi s-au apreciat cu 18,3% (de la 1.279 la 1.513 euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 17,4% (de la 1.184 la 1.390 de euro pe metru pătrat util)”, se arată în raport.

În Timişoara, apartamentele scoase la vânzare s-au scumpit, în medie, cu 11,59% în acest an, de la 1.027 la 1.146 de euro pe metru pătrat util.

În Constanţa, preţurile au crescut în ultimele 12 luni cu 12,74%, de la 973 la 1.097 de euro pe metru pătrat util.

În Braşov, preţul mediu solicitat pentru un apartament a crescut cu circa 12% în ultimul an – de la 900 la 1.009 euro pe metru pătrat util.

În Iaşi, a fost înregistrată o creştere anuală de 13,7% a preţului mediu solicitat pentru apartamentele noi şi vechi, de la 854 la 971 de euro pe metru pătrat util.

Te-ar mai putea interesa și
Bitcoin Halving 2024: Tot ce trebuie să știi
Bitcoin Halving 2024: Tot ce trebuie să știi
Explorăm impactul reducerii recompenselor pentru minerit, proiecțiile experților privind prețul Bitcoin după halvingul din aprilie 2024 și felul în care acest eveniment ar putea să modeleze......
ROCA Agri RDF l-a numit pe Bogdan Vlad, actualul CFO al holdingului, în funcția de CEO
ROCA Agri RDF l-a numit pe Bogdan Vlad, actualul CFO al holdingului, în funcția de CEO
O dată cu încheierea mandatului interimar al lui Alexandru Savin, Senior Investment Manager la ROCA Investments, ROCA Agri ...
Cotaţia acţiunilor a scăzut şi petrolul s-a scumpit după atacul Israelului asupra Iranului
Cotaţia acţiunilor a scăzut şi petrolul s-a scumpit după atacul Israelului asupra Iranului
Acţiunile şi obligaţiunile asiatice au scăzut vineri, în timp ce monedele de refugiu, aurul şi ţiţeiul au crescut, ...
Cererea de gaze lichefiate a Europei ar urma să atingă vârful în 2024
Cererea de gaze lichefiate a Europei ar urma să atingă vârful în 2024
Cererea de gaze naturale lichefiate (GNL) a Uniunii Europene ar putea atinge nivelul de vârf în acest an, pe măsură ce ...