Chiriaş sau proprietar? Rata la casă e mai mică decât chiria în marile oraşe

Rata la un credit pentru achiziţia unei locuinţe prin programul "Prima Casă" este mai mică decât chiria lunară în toate marile oraşe din România, cu diferenţe de până la 80 de euro pe lună.
Mihai Banita - mie, 10 apr. 2013, 21:07
Chiriaş sau proprietar? Rata la casă e mai mică decât chiria în marile oraşe

Preţurile locuinţelor au scăzut puternic în ultimii ani, mai mult decât au făcut-o chiriile. Au scăzut şi dobânzile la credite, astfel că, în acest moment, rata lunară la un credit pentru locuinţă este cu 10-30% mai mică decât chiria.

Spre exemplu, chiria medie pentru un apartament cu două camere în Bucureşti este de 320 de euro/lună, şi preţul mediu este de 55.727 de euro, potrivit datelor furnizate de portalul Imobiliare.ro, la cererea ECONOMICA.NET. Pentru achiziţia unui astfel de apartament în Bucureşti, prin programul Prima casă, ratele lunare la un credit pe 30 de ani pleacă de la 256 de euro, în cazul în care clientul îşi aduce contul de salariu la bancă. Avansul la creditele Prima casă este de minimum 5% – în acest caz, 2.787 de euro.

Cel care alege să ia un credit de casă în loc să plătească chirie face o economie lunară de 64 de euro, în cazul exprimat mai sus – 768 de euro pe an.

Cea mai mare diferenţă între rata la credit (195 de euro) şi chirie (275 de euro) se înregistrează în Constanţa: 80 de euro. Cea mai mică diferenţă între rata lunară şi chirie este în Craiova – 16 euro.

Dobânzile la creditele prin Prima casă pleacă de la 4,1% pe an (Euribor la 3 luni + marjă de 3,9 pp, DAE de 4,71%). Referinţa Euribor se află în acest moment la minime istorice, în condiţiile în care Banca Centrală Europeană are o dobândă cheie apropiată de 0. Pe termen lung, dobânzile vor creşte, ceea ce va aduce un cost suplimentar pentru împrumtaţi. De asemenea, creditele în euro sunt supuse şi riscului valutar, şi o depreciere a leului aduce costuri suplimentare pentru cei care au venituri în moneda naţională. Pe de altă parte, şi cei care şi-au negociat chiria în euro sunt expuşi la riscul valutar, cu diferenţa că aceştia din urmă pot să se mute şi să caute ceva mai ieftin.

Preţurile medii şi chiriile medii luate în calcul în acest articol sunt valabile pentru cele mai mari şapte oraşe din România. Comparaţia rată la credit vs. chirie poate fi consultată în tabelul de mai jos.

Te-ar mai putea interesa și
Honda va investi peste 800 de milioane de dolari până în 2030 pentru extinderea fabricii sale din Brazilia
Honda va investi peste 800 de milioane de dolari până în 2030 pentru extinderea fabricii sale din Brazilia
Constructorul auto japonez Honda va investi 4,2 miliarde de reali (807,74 de milioane de dolari) în fabrica sa Itirapina din Brazilia până în 2030, a declarat vineri un director, adăugând că......
Dacia Sandero, liderul clasamentului înmatriculărilor din Europa în primele trei luni din 2024
Dacia Sandero, liderul clasamentului înmatriculărilor din Europa în primele trei luni din 2024
Dacia Sandero a reușit să se mențină pe prima poziție a clasamentului înmatriculărilor de mașini din Europa la finalul ...
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 de tone echivalent ...
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la 31 decembrie 2023, de 923.578 de persoane, dintre care 98,28% (907.715 ...