Rectificare bugetară 2015: Ce ministere primesc bani şi de unde se taie

Finanţele, Munca şi Internele sunt printre ministerele câştigătoare la rectificarea bugetară, în timp ce Transporturile şi Sănătatea se vor vedea cu bugetele diminuate, reiese din proiectul de ordonanţă privind rectificarea bugetară publicat pe site-ul ministerului Finanţelor Publice.
Economica.net - lun, 27 iul. 2015, 06:31
Rectificare bugetară 2015: Ce ministere primesc bani şi de unde se taie

Finanţele primesc cele mai mari sume în urma rectificării – 712 milioane la capitolul Acţiuni Generale şi 530 de milioane de lei dedicate în principal hotărârilor CEDO şi despăgubirilor aferente procesului de restituire a proprietăţilor.

Ministerul de Interne primeşte 565,7 milioane de lei, din care principalele alocări, de 305,3 milioane de lei, vizează asigurarea drepturilor salariale, iar 253,3 milioane lei derularea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va avea în plus 305 milioane de lei, din care suma de 288 de milioane lei este alocată proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile post-aderare, iar suma de 17 milioane lei plăţii despăgubirilor civile.

La Ministerul Muncii, bugetul câştigă peste 1,22 miliarde de lei, în principal pentru plata alocaţiilor de stat pentru copii majorate, a pensiilor şi indemnizaţiilor, concomitent cu diminuarea transferurilor de echilibrare către bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj cu 1,07 miliarde de lei, influenţa per sold fiind de plus 148,1 milioane de lei.

În schimb, la Ministerul Transporturilor, bugetul se reduce cu 985 de milioane de lei, prin diminuarea prevederilor bugetare cu suma de un miliard de lei la titlul ‘Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare’ şi prin suplimentarea prevederilor bugetare cu suma de 14 milioane lei la titlul ‘Rambursări de credite externe’.

‘Suma de 175,4 milioane de lei la titlul ‘Alte transferuri’ şi suma de 110,6 milioane de lei la titlul ‘Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă’ se redistribuie pentru asigurarea sumei de 100 milioane lei la titlul ‘Asistenţă socială’ pentru decontarea facilităţilor şi gratuităţilor de transport acordate diferitelor categorii sociale şi a sumei de 179,4 milioane de lei la titlul ‘Transferuri între unităţi ale administraţiei publice’ pentru asigurarea, în principal, a reparaţiilor curente la infrastructura rutieră’, se arată în nota de fundamentare a Ordonanţei, cu privire la bugetul MT.

Ministerul Sănătăţii pierde, şi el, la rectificare, conform proiectului, 613,9 milioane lei, din care 792,3 milioane lei transferuri către bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, şi se suplimentează sumele destinate proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, cu 138,3 milioane lei, şi investiţiilor la spitale, destinate în principal secţiilor de terapie intensivă, cu 43,8 milioane lei.

Astfel, potrivit actului normativ, în urma rectificării, veniturile bugetului de stat pe anul 2015 se majorează pe sold cu suma de 287,1 milioane lei, iar cheltuielile cu suma de 1,12 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Fabricantul bulgar de armament VMZ Sopot a înregistrat venituri record în 2023
Fabricantul bulgar de armament VMZ Sopot a înregistrat venituri record în 2023
Producătorul de armament VMZ Sopot, companie deţinută de statul bulgar, a raportat venituri record de 828 de milioane de leva în 2023, dublu faţă de cifra de afaceri din 2022, informează......
Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare cu inteligență artificială
Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare cu inteligență artificială
Samsung Electronics a prezentat miercuri seară o analiză detaliată a gamei sale de televizoare și soundbar-uri pentru ...
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni de majorare a capitalului social
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni ...
JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Ubitech Construcții S.R.L. intenționează să preia Copraag Entrepreneur ...