Reducerea TVA la carne, legume-fructe şi lapte se va afla pe agenda discuţiilor cu FMI – MADR

Reducerea TVA la alte categorii de produse alimentare se va afla pe agenda discuţiilor din luna decembrie cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), a anunţat, joi, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, la un seminar organizat de revista de specialitate Industria Cărnii.ro.
Economica.net - joi, 20 nov. 2014, 13:12
Reducerea TVA la carne, legume-fructe şi lapte se va afla pe agenda discuţiilor cu FMI - MADR

‘În luna decembrie este o nouă rundă de negocieri cu FMI, iar noi punem pe agenda discuţiilor şi acest proiect privind reducerea TVA şi la alte alimente pentru că este unul care aduce plus valoare consumatorului din România şi ne aşează pe aceeaşi lungime de undă cu celelalte state membre. În primul rând, vom aduce în discuţie efectele pozitive ale reducerii TVA la pâine şi vom prezenta studiile pe care le avem făcute pentru carne, legume-fructe şi lapte. Sperăm să avem şi succes. Ar fi bine să-i convingem că o astfel de măsură va aduce o creştere a competitivităţii în industria alimentară, un consum mai bun, ajutând totodată la garantarea locurilor de muncă’, a spus Botănoiu.

Acesta nu a oferit detalii privind studiile şi rapoartele efectuate în acest sens, deoarece Ministerul Finanţelor va intra în negocieri cu partenerii internaţionali şi ei vor stabili procedura exactă, însă a precizat că până la data de 3 decembrie, când vor începe efectiv negocierile, va mai exista o întâlnire între reprezentanţii MADR şi cei ai MFP, în vederea stabilirii poziţiei finale faţă de finanţatorii externi, scrie Agerpres.

‘Noi rămânem adevăraţii susţinători ai acestui proiect de reducere a TVA. Am reuşit să reducem TVA la pâine şi vom continua cu tot ceea ce înseamnă celelalte sectoare. Din reducerea TVA la pâine am constatat că firmele mari nu au mai intrat în insolvenţă şi că există o competitivitate reală pe piaţă, dar şi faptul că s-a redus preţul pâinii la consumatorul final şi au rămas circa 100 de milioane de euro care s-au dus în alte sectoare de activitate’, a adăugat Botănoiu.

Reprezentantul Ministerului Agriculturii a subliniat că reducerea birocraţiei din sistem a fost în atenţia autorităţilor, alături de reducerea fiscalităţii, prin simplificarea noului PNDR, deschideri continue de sesiuni de depunere de proiecte sau prin eliminarea dublei impozitări.

‘Am redus la 14 măsurile din noul PNDR, am căutat să facem sesiuni continue şi am impus în proiectele din Parlament cu privire la funcţionarea organizaţiilor profesionale şi a cooperativelor să avem un singur tip de impozitare, adică dacă este membru al unei cooperative să plătească doar cooperativa, nu şi agricultorul, persoana fizică. Încercăm să îmbunătăţim mediul în care ne desfăşurăm activitatea’, a mai spus secretarul de stat.

Pe de alte parte, vicepreşedinte Asociaţiei Române a Cărnii, Radu Timiş, consideră că în negocierile cu FMI privind reducerea TVA ar trebui prezentată într-un mod cât mai serios şi profesionist situaţia banilor încasaţi efectiv de către stat din TVA 24%, dar şi dintr-o taxă redusă la 5% sau 9%.

‘De 4 ani cerem la Finanţe şi ANAF să ne poată demonstra câţi bani vin la bugetul de stat din industria noastră de 3,5 miliarde de euro, dar nimeni nu a făcut acest lucru. Cerem din nou acest lucru ca atunci când intrăm în negocieri cu FMI să arătăm efectiv câţi bani se întorc din 3,5 miliarde de euro. Cred că se întorc doar 50 de milioane de euro pentru că restul se fură. Dacă 75% din TVA nu se încasează la nivel naţional cum putem crede că în carne, care este cea mai tentată, se încasează 25%? Cred că nici 5% nu încasăm şi atunci de unde punem 400 de milioane de euro? Dacă vom face acest lucru împreună cu MFP vom avea acest atu în faţa FMI pentru că oricum aceşti bani nu există în buget, iar atunci când vom avea TVA de 5% sau de 9% vor veni de două ori mai mulţi bani la buget’, a adăugat vicepreşedintele ARC.

O misiune comună de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) se va afla la Bucureşti în perioada 2-10 decembrie pentru a discuta cu autorităţile române proiectul legii bugetului pentru anul 2015. Misiunea va fi condusă din partea FMI de Andrea Schaechter, iar din partea CE de Istvan Szekely.

‘Misiunea este una dedicată strict proiectului legii bugetului, nu reprezintă o misiune de evaluare a angajamentelor pe care ţara noastră şi le-a asumat în faţa FMI în cadrul acordului de tip preventiv semnat între partea română şi reprezentanţii creditorilor externi. Ulterior discuţiilor cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale, proiectul legii bugetului pentru anul viitor va fi supus dezbaterii publice şi transmis Guvernului spre aprobare’, a precizat Ministerul Finanţelor Publice.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...