Reparaţiile pe Autostrada Soarelui au fost finalizate

Regionalele Bucureşti şi Constanţa ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au finalizat joi lucrările de reparaţie pe Autostrada Soarelui, pe o suprafaţă însumată de 6.000 de metri pătraţi de sistem rutier degradat.
Economica.net - joi, 26 apr. 2018, 15:12
Reparaţiile pe Autostrada Soarelui au fost finalizate

Potrivit unui comunicat al companiei, lucrările s-au desfăşurat între 1 şi 26 aprilie, au costat aproximativ 204.000 lei, fără TVA, şi au fost efectuate în regie proprie de cele două regionale ale CNAIR.

Porţiunea cea mai degradată a fost cea cuprinsă între Bucureşti şi Fundulea (km 12- km 36), unde lucările efectuate de DRDP Bucureşti, pe o suprafaţă însumată de peste 2.000 de metri pătraţi, au costat aproximativ 116.000 de lei, fără TVA.

‘Pe acest sector de drum se vor face permanent revizii şi se va interveni ori de câte ori va fi nevoie, deoarece se estimează că suprafaţa asfaltică va mai suferi degradări în zona rosturilor plăcilor de beton din care sunt construiţi cei 24 de km ai autostrăzii, cuprinşi între Bucureşti şi Fundulea. Pentru ca această problemă să fie definitiv remediată, CNAIR SA intenţionează să demareze din toamna acestui an o serie de lucrări care presupun inclusiv frezarea betonului pe o adâncime de 8 centimetri şi aşternerea unui nou covor asfaltic. Lucrările se vor desfăşura etapizat, pe o perioadă de trei ani, şi vor costa aproximativ 100 de milioane de lei’, se precizează în comunicatul CNAIR.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...