Reprezentantul Rusiei la UE: Sancţiunile europene nu vor duce nicăieri

Noile sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei nu vor duce nicăieri şi nu vor ajuta la rezolvarea crizei ucrainene, a apreciat reprezentantul permanent al Moscovei pe lângă UE, Vladimir Cijov, citat de Interfax.
Economica.net - mie, 30 iul. 2014, 10:27
Reprezentantul Rusiei la UE: Sancţiunile europene nu vor duce nicăieri

‘Din păcate, această decizie confirmă concluzia noastră că Uniunea Europeană nu poate sau nu vrea să renunţe la presiunile prin sancţiuni care nu vor duce nicăieri şi, în orice caz, nu vor contribui la detensionarea situaţiei din Ucraina’, a afirmat oficialul rus.

Declaraţia sa intervine după ce ambasadorii Uniunii Europene au ajuns marţi la un acord privind impunerea de sancţiuni economice împotriva Moscovei, sancţiuni ce urmează să vizeze industria petrolieră, apărarea şi tehnologiile sensibile. Este vorba de prima serie de sancţiuni economice, aceste noi măsuri urmând să intre în vigoare până la sfârşitul zilei de joi, 31 iulie

Te-ar mai putea interesa și
Salvarea TAROM, discutată mâine cu arabii la București
Salvarea TAROM, discutată mâine cu arabii la București
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu se va întâlni mâine, la București, cu oameni de afaceri din Emiratele Arabe Unite pentru a găsi soluții pentru salvarea TAROM. ...
Ţintele de decarbonizare vor influenţa din ce în ce mai mult oportunităţile de finanţare – secretar de stat
Ţintele de decarbonizare vor influenţa din ce în ce mai mult oportunităţile de finanţare – secretar de stat
Oportunităţile de finanţare, cel puţin finanţare publică, vor fi din ce în ce mai mult legate de ţintele de decarbonizare, ...
Drum Expres Turda – Tureni: Asocierea condusă de Dimex 2000 a realizat un sfert din lucrări
Drum Expres Turda – Tureni: Asocierea condusă de Dimex 2000 a realizat un sfert din lucrări
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj a prezentat miercuri imagini de pe șantierul Drumului Expres – ...
Romgaz a încheiat un contract de vânzare gaze cu Engie România în valoare de aproape un milion de lei
Romgaz a încheiat un contract de vânzare gaze cu Engie România în valoare de aproape un milion de lei
Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a încheiat marţi, 24 aprilie 2024, un contract de vânzare gaze cu Engie ...