Republica Moldova: Preşedintele interimar Candu a numit noii miniştri în guvernul condus de Pavel Filip

Preşedintele parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, va prelua temporar funcţia de şef al statului pentru a semna decretul de numire a noilor miniştri în guvernul condus de premierul Pavel Filip, a anunţat marţi seara serviciul de presă al legislativului de la Chişinău, după ce Curtea Constituţională a decis că preşedintele republicii, Igor Dodon, poate fi din nou suspendat din cauza refuzului repetat de a promulga remanierile în executiv, informează Radio Chişinău.
Economica.net - mie, 03 ian. 2018, 09:14
Republica Moldova: Preşedintele interimar Candu a numit noii miniştri în guvernul condus de Pavel Filip

‘Curtea Constituţională, în calitatea sa de garant al Constituţiei, a oferit astăzi (marţi) o soluţie pentru blocajul instituţional generat de preşedintele Igor Dodon, care a decis în mod repetat să ignore normele Legii Supreme. În calitate de preşedinte interimar, voi semna în perioada următoare decretul privind numirea miniştrilor şi voi primi jurământul acestora’, a declarat Andrian Candu.

Potrivit acestuia, decizia Curţii Constituţionale oferă o soluţie în privinţa imposibilităţii temporare de exercitare a atribuţiilor funcţiei de preşedinte doar în cazul legat de numirea noilor membri ai guvernului, precizează serviciul său de presă.

Dacă pe viitor vor apărea situaţii similare, Curtea Constituţională va trebui sesizată de fiecare dată, se mai arată în comunicat.

Curtea Constituţională a decis marţi că preşedintele Igor Dodon este în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, după ce a refuzat în mod deliberat să-i numească în funcţii pe cei şapte noi miniştri propuşi de premierul Pavel Filip, la iniţiativa liderului alianţei de guvernământ, Vlad Plahotniuc, indică Radio Chişinău.

Într-o postare pe Facebook, Igor Dodon scrie că decizia Curţii Constituţionale este ruşinoasă şi la ‘limita legii’.

Este pentru a doua oară când Curtea Constituţională l-a suspendat din funcţie pe Igor Dodon, după ce în octombrie anul trecut el refuzase să accepte numirea noului ministru al apărării propus de guvern. În decembrie, guvernul Pavel Filip a decis înlocuirea a şapte din cei 13 miniştri ai cabinetului său, potrivit Europa Liberă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite își vor retrage militarii staționați în Niger, la cererea autorităților din această țară
Statele Unite își vor retrage militarii staționați în Niger, la cererea autorităților din această țară
Statele Unite şi-au dat vineri acordul de a-şi retrage din Niger cei 1.000 de soldaţi angajaţi acolo în lupta antijihadistă, au anunţat mai mulţi responsabili americani sub protecţia......
ANAT: Cea mai vândută stațiune pentru minivacanța de 1 Mai și Paște este Băile Felix. Urmează Mamaia și Călimăneşti – Căciulata
ANAT: Cea mai vândută stațiune pentru minivacanța de 1 Mai și Paște este Băile Felix. Urmează Mamaia și Călimăneşti ...
Numărul turiştilor care vor petrece minivacanţa de 1 Mai şi Paşte pe litoral ar putea fi mai mic decât anul trecut, ...
Olaf Scholz avertizează că războiul din Ucraina ar putea dura mai mulți ani, poate chiar cinci
Olaf Scholz avertizează că războiul din Ucraina ar putea dura mai mulți ani, poate chiar cinci
Cancelarul german Olaf Scholz crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ...
Germanii de la Draexlmaier iau un credit de 75 de milioane de euro de la BERD pentru extinderea producției în România
Germanii de la Draexlmaier iau un credit de 75 de milioane de euro de la BERD pentru extinderea producției în România
Compania germană de componente pentru industria auto Draexlmaier va primi un împrumut de 75 de milioane de euro de la BERD ...