România a ajuns să aibă cele mai mici taxe pe carburanţi din Europa

După reducerea taxării aplicate carburanţilor de la 1 ianuarie, România a ajuns să aibă cele mai mici taxe la carburanţi din Europa. Reducerea fiscalităţii s-a văzut şi în evoluţia preţurilor, care au ajuns printre cele mai mici din Europa, dar mai este loc de ieftiniri.
Economica.net - Dum, 22 ian. 2017, 18:49
România a ajuns să aibă cele mai mici taxe pe carburanţi din Europa

După reducerea accizei cu 70 de euro la 1.000 de litri şi după reducerea TVA cu 1 punct procentual, măsuri care au intrat în vigoare la 1 ianuarie, România a ajuns să aibă cele mai mici taxe la carburanţi din toată Uniunea Europeană. Ponderea taxelor în preţul final a ajuns, la noi, de 51 % în cazul benzinei şi de 48% în cazul motorinei, potrivit ultimelor date din Oil Bulletin, serviciul de monitorizare al pieţei carburanţilor din blocul comunitar. Sunt cele mai mici niveluri te taxare din Uniunea Europeană, cu excepţia Luxemburgului, unde ponderea taxelor la motorină în preţ este cu doar un procent mai mica decât în România-47%.

Cu nivelurile de 51% pentru benzină şi 48% pentru motorină, nivelul taxării este mult sub media europeană-62% la benzină şi 57% la motorină, deci unul dintre motivele invocate de companiile petroliere pentru preţurile ridicate ale carburanţilor nu mai există.

După aceste reduceri de taxe şi preţurile au scăzut la pompele din România. Preţul mediu al benzinei în România este de 1,049 euro pe litru, iar cel al motorinei este de 1,046 euro pe litru.

La motorină, carburantul preferat al românilor, este al doilea cel mai mic preţ din Europa-doar în Luxemburg, de altfel singura ţară unde ponderea taxelor în preţul motorinei este mai mică decât la noi, acest carburant este mai ieftin-1.028 litru.

La benzină însă, carburantul cu cea mai mică pondere a taxelor în preţul final din toată Europa, nu suntem cei mai ieftini, semn că, totuşi, preţurile ar mai putea să scadă. În Bulgaria, ţară în care ponderea taxării benzinei este mai mare decât la noi, preţul de la pompă este totuşi mai mic: 1,039 euro pe litru, faţă de 1,049 euro pe litru.

Piaţa carburanţilor din România este estimată la circa 10 miliarde de euro anual şi este dominată de patru mari lanţuri, OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil şi Mol.

Te-ar mai putea interesa și
Valoarea medie a fraudelor autorizate de către posesorii de carduri Revolut a fost de 619 lire sterline (3.570,2 lei) în 2023. De ce trebuie să te ferești ca să nu autorizezi o fraudă
Valoarea medie a fraudelor autorizate de către posesorii de carduri Revolut a fost de 619 lire sterline (3.570,2 lei) în ...
În 2023, sistemele antifraudă ale băncii digitale Revolut au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline, echivalentul a aproximativ 2,8 miliarde de lei, la nivel global. Pentru......
Medicover capitalizează cu peste 27 de milioane de lei Iowemed care are două policlinici în judeţul Constanţa
Medicover capitalizează cu peste 27 de milioane de lei Iowemed care are două policlinici în judeţul Constanţa
ABC Medicover Holdings din Olanda majorează capitalul social al firmei Iowemed cu 27,3 milioane de lei, conform unei decizii ...
Încă 1,9 milioane de euro vor finanța expansiunea retailerului polonez Zabka în România. Compania a numit manager peste operațiunile locale
Încă 1,9 milioane de euro vor finanța expansiunea retailerului polonez Zabka în România. Compania a numit manager peste ...
Retailerul polonez Zabka, care se va extinde pe plan local urmare a intrării în acționariatul distribuitorului autohton ...
Giganții aerului: low-costul bate companiile de linie. Câți pasageri au transportat marile companii din Europa în 2023
Giganții aerului: low-costul bate companiile de linie. Câți pasageri au transportat marile companii din Europa în 2023
Deși blamate de cele mai multe ori, companiile low-cost din Europa transportă mai mulți pasageri decât companiile de ...