România beneficiază de sprijinul SUA pentru aderarea la OCDE – Ministerul pentru Mediul de Afaceri

România beneficiază de sprijinul fără echivoc al Statelor Unite ale Americii pentru aderarea cât mai rapidă la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), potrivit concluziilor întâlnirii de la Washington dintre ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan-Radu Oprea, şi secretarul american al Comerţului, Wilbur Ross, informează MMACA.
Economica.net - J, 13 dec. 2018, 10:08
România beneficiază de sprijinul SUA pentru aderarea la OCDE - Ministerul pentru Mediul de Afaceri

Întâlnirea a avut loc în cadrul vizitei de lucru în SUA a ministrului Ştefan-Radu Oprea, prilej cu care oficialul român a discutat cu Wilbur Ross despre relaţiile bilaterale, contextul internaţional, priorităţile României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi creşterea volumului de investiţii în contextul Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA.

Programul vizitei a mai cuprins o întrevedere cu Peter Doran, preşedinte şi CEO al CEPA (Center for European Policy Analysis), şi discuţii cu reprezentanţi ai AMRO (American-Romanian Business Council), ai US Chamber of Commerce, ai BCIU (Business Council for International Understanding) şi ai Ford Motor Company.

De asemenea, ministrul Oprea s-a întâlnit cu Steve Chabot, preşedinte al Comisiei „Small Business” din Camera Reprezentanţilor.

„Sunt foarte multe firme americane interesate să intre pe piaţa din România cu investiţii sau să îşi extindă investiţiile, iar aceste planuri urmează a fi anunţate. O aderare cât mai rapidă la OCDE ne va consolida profilul de partener comercial şi de destinaţie sigură pentru investiţii”, a apreciat ministrul Ştefan-Radu Oprea.

Conform datelor statistice româneşti, pe primele nouă luni ale acestui an, schimburile comerciale bilaterale totale s-au cifrat la 1,934 miliarde dolari, în creştere cu 6,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Exporturile româneşti au fost de 1,155 miliarde dolari (creştere de 29,6%), iar importurile din SUA de 778 milioane dolari (scădere cu 15,2%).

Te-ar mai putea interesa și
A patra locomotivă electrică modernizată la Brașov prin PNRR, gata să revină pe șine
A patra locomotivă electrică modernizată la Brașov prin PNRR, gata să revină pe șine
A patra locomotivă electrică modernizată la Brașov prin PNRR este gata de predare către CFR Călători, informează luni Societatea de Reparații Locomotive SCRL....
FOTO Ramele Alstom 10 și 11 produse pentru România au fost recepționate preliminar – ARF
FOTO Ramele Alstom 10 și 11 produse pentru România au fost recepționate preliminar – ARF
Luni, 22 decembrie 2025, o echipa de proiect - formată din reprezentați ai Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) ...
AFM a aprobat dosare de finanțare de peste 1 miliard de lei în cadrul Programelor Fabrici de reciclare, Iluminat Public şi Apă Canal
AFM a aprobat dosare de finanțare de peste 1 miliard de lei în cadrul Programelor Fabrici de reciclare, Iluminat Public ...
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, luni, noi dosare de finanţare în cadrul Programelor Fabrici de reciclare, ...
Valoarea tranzacțiilor de pe piața de capital românească a ajuns la 31,23 de miliarde de lei în primle nouă luni din 2025 – raport ASF
Valoarea tranzacțiilor de pe piața de capital românească a ajuns la 31,23 de miliarde de lei în primle nouă luni din ...
Valoarea totală tranzacţionată pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi pe Sistemul Multilateral ...