România, cea mai mare creştere economică din UE, dar jumătate dintre companiile de impact sunt în dificultate – CITR

Potrivit unui studiu CITR, asistăm la o Românie a paradoxurilor, cu cea mai mare creştere economică din Europa, în care jumătate dintre companiile de impact sunt în dificultate, iar numai în 2016 datoriile totale ale celor 314 companii analizate şi intrate în insolvenţă au fost de 2,4 miliarde euro.
Economica.net - vin, 28 apr. 2017, 05:09
România, cea mai mare creştere economică din UE, dar jumătate dintre companiile de impact sunt în dificultate - CITR

‘De cel puţin trei ani, asistăm la un paradox al economiei româneşti. În ciuda celei mai mari rate de creştere din Europa, domeniul insolvenţei rămâne foarte activ şi tumultuos. Doar în 2016, datoriile totale ale celor 314 companii analizate şi intrate în insolvenţă au fost de 2,4 miliarde de euro, ceea ce echivalează cu aproximativ 1,5% din PIB. La nivel numeric, raportul companii sănătoase versus companii cu probleme (aflate în diferite stadii de dificultate) este aproape egal. Deşi cele 19.564 de companii de impact reprezintă doar 3% din totalul societăţilor din România, ele generează 68% din cifra de afaceri cumulată la nivel naţional şi angajează 41% din forţa de muncă existentă în România. Numărul angajaţilor din aceste 19.564 de companii a scăzut între 2013 şi 2015 – astfel, s-au pierdut aproximativ 19.000 de locuri de muncă. Aproximativ 36% din companiile de impact au profitabilitatea cuprinsă între 0% – 5%, un nivel mult prea mic pentru a susţine grade de îndatorare de peste 70%. Cu toate acestea, 39% dintre companiile cu profitabilitatea la acest nivel redus au o îndatorare de 70 – 100%’, relevă studiul CITR Group privind evoluţia societăţilor de impact între 2013 şi 2015, prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă.

3% din companiile din România au impact asupra economiei, dar 50% dintre acestea sunt în dificultate, arată studiul, care avertizează că dacă se continuă tendinţa din ultimii ani, până la finalul anului 2018 vor mai rămâne 15.000 de companii de impact, ceea ce poate genera un efect de domino în economie.

Studiul subliniază că ‘suntem faţă în faţă cu o economie performantă, care stă pe o bază îngustă’, iar investitorii ar trebui să se uite la companiile în dificultate, pentru că acolo sunt oportunităţile. De asemenea, o economie sănătoasă are nevoie de antreprenori locali.

‘Un procent de 3 la sută din totalul companiilor româneşti reprezintă motorul economiei autohtone, iar jumătate dintre ele se află în stare de dificultate. Numărul acestor societăţi de impact este în scădere, de la 23.384 în 2013 până la 19.564 în 2015. Dacă se menţine acestă tendinţă de contracţie a companiilor de impact, întreaga economie poate fi afectată, prin efect de contagiune. Toate acestea, în contextul în care România nu este capabilă să genereze suficienţi antreprenori noi încât să compenseze dezechilibrul din business-ul românesc’, arată studiul CITR Group.

Studiul a analizat companiile de impact din România, în intervalul 2013 – 2015. Acestea au fost analizate luând în calcul raportările financiare de sfârşit de an. În studiu au fost incluse companii care au active totale de peste un milion de euro şi nu se află în insolvenţă. Analiza include şi companii deţinute de stat, însă exclude organizaţii neguvernamentale, bănci, societăţi de asigurări, societăţi de brokeraj şi fonduri de pensii, ale căror situaţii financiare sunt diferite de celelalte companii.

‘Pentru perioada 2013 – 2015, studiul indică o concentrare spre vârf a companiilor din economia României. Numărul companiilor de impact a scăzut, însă generează mai mult, sunt mai profitabile şi folosesc mai puţini angajaţi. Cu alte cuvinte, piramida economiei româneşti este mai înaltă, vârful mai ascuţit, iar la bază pot apărea mişcări seismice capabile să distrugă întregul sistem. Anual, peste 1.000 dintre companiile importante din România îşi pierd din relevanţă, deoarece devin mai mici – activele lor scad sub un milion de euro. În acest ritm, la finele anului viitor vom avea doar 15.000 companii relevante, adică mai puţin de una la mia de locuitori. Această diminuare nu trebuie privită ca un fenomen izolat. Implicaţiile colaterale sunt similare efectului de domino şi pot afecta întreaga economie’, a explicat Rudolf Vizental, CEO al CIT Resources.

Piramida companiilor de impact are la bază un număr ridicat de firme cu active mai mari de un milion euro, dar până în 10 milioane de euro. Acest nivel concentrează şi cel mai mare număr de angajaţi din rândul companiilor de impact. În acelaşi timp, vârful piramidei conţine un număr redus de firme, fiecare cu active de peste 50 de milioane de euro, dar, cumulat, această clasă deţine cele mai mari active, cele mai mari datorii şi, de asemenea, înregistrează cele mai mari vânzări.

Potrivit studiului CITR Group, companiile de impact au fost împărţite în finanţabile, restructurabile şi insolvabile. Numărul celor dintâi a crescut, următoarele au scăzut, iar cele insolvabile aproape s-au înjumătăţit.

O analiză a categoriei companiilor finanţabile demonstrează că a fost principala câştigătoare a ultimilor ani. Perioada de dificultate a fost folosită drept oportunitate de creştere şi de consolidare, aceste companii continuând să reprezinte locomotiva economiei româneşti. Însă, conform studiului, companii sănătoase din punct de vedere al indicatorilor la un moment dat pot ajunge ca anul următor să intre în stare de dificultate sau chiar în insolvenţă. Motivele pot fi multiple: de la decizii manageriale greşite, la modificări structurale neprevăzute ale condiţiilor de piaţă sau ale legislaţiei în vigoare.

În ceea ce priveşte companiile restructurabile, per ansamblu, ele îşi îmbunătăţesc indicatorii, dar se diminuează ca număr, generează o cifră de afaceri mai mare şi cresc productivitatea angajaţilor. Din punct de vedere al rezultatului net însă, contribuie cu mai puţin la profitul net consolidat al companiilor de impact. Problema lor majoră constă într-un grad de îndatorare ridicat şi lichiditate redusă. Firmele restructurabile sunt concentrate în intervalul de îndatorare 70% – 100% – această concentrare este exprimată atât cantitativ (aproximativ trei sferturi din numărul lor), cât şi ca valoare a cifrei de afaceri, a activelor totale şi a datoriilor.

În aceeaşi perioadă, numărul companiilor insolvabile s-a redus, însă reducerea nu este calitativă şi nu reflectă însănătoşirea lor; indicatorii firmelor în insolvenţă iminentă se degradează continuu în perioadă analizată. Această categorie este caracterizată de o rată a pierderii nete ridicate în creştere accentuată în 2015 faţă de anii precedenţi (-21% pierdere netă în 2015, faţă de 13% pierdere netă în 2014 şi 12% în 2013), rentabilitate negativă a activelor şi o încasare la peste un an de zile a creanţelor în 2015. Toate acestea determină menţinerea unor stocuri reduse şi o productivitate a angajaţilor la sub jumătate din productivitatea angajaţilor celorlalte clase de companii.

‘Companiile nu se însănătoşesc de la sine, e nevoie de intervenţie: de investiţii, de strategii de turnaround şi de susţinere la nivel de comunitate. Pentru a face ca redresarea a aproape jumătate din societăţile de impact să fie probabilă, nu doar posibilă, trebuie să le acordăm o şansă antreprenorilor care s-au confruntat ori se confruntă cu dificultăţi sau insolvenţă. Studiile demonstrează că, odată ce au trecut printr-o astfel de experienţă, devin mai eficienţi şi mai atenţi la pericole şi estimează mai corect riscurile şi oportunităţile. Mediul românesc de business nu-şi poate permite să-i piardă. O economie sănătoasă are nevoie de antreprenori locali’, a afirmat Alexandru Tănase, Managing Partner CITR.

CITR Group asistă companiile în procesul lor de recuperare prin furnizarea soluţiilor de reorganizare, restructurare şi investiţii. Grupul are resurse pentru gestionarea tuturor domeniilor de business, atât în, cât şi în afara procedurilor judiciare. Fondat în 2014, misiunea acestuia este anticiparea nevoilor antreprenorilor şi îmbunătăţirea continuă a serviciilor oferite companiilor, astfel încât orice impas economic să fie transformat într-o oportunitate de business. Sub umbrela CITR Group funcţionează societăţile CITR, CIT Restructuring si CIT Resources.

CITR este o societate de practicieni în insolvenţă, lider al pieţei de profil din România. Cu o experienţă de peste 16 ani şi cu un portofoliu de peste 850 de proiecte, gestionează, în prezent, o masă credală de peste patru miliarde de euro şi un patrimoniu de peste 650 milioane de euro. CITR a distribuit creditorilor peste 400 de milioane de euro în ultimii cinci ani, din care 100 de milioane de euro doar în 2016. CITR are 10 filiale în toată ţara şi oferă soluţii personalizate prin cei peste 120 de specialişti.

Te-ar mai putea interesa și
Vienna Insurance Group a înregistrat venituri de 10,9 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 12%, și un un profit înainte de taxe de 773 de milioane de euro
Vienna Insurance Group a înregistrat venituri de 10,9 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 12%, și un un profit ...
Grupul financiar austriac Vienna Insurance Group (VIG) anunță că a înregistrat anul trecut venituri din asigurări de 10,9 miliarde de euro (+12%), în timp ce profitul înainte de impozitare a......
Joe Biden a promulgat legislaţia privind ajutarea Ucrainei, Israelului şi Taiwanului. Livrările de arme către Kiev se reiau imediat
Joe Biden a promulgat legislaţia privind ajutarea Ucrainei, Israelului şi Taiwanului. Livrările de arme către Kiev se ...
Preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, a promulgat miercuri pachetul legislativ ce prevede un ajutor de 95 de miliarde ...
Kaufland deschide un nou magazin în orașul Năsăud
Kaufland deschide un nou magazin în orașul Năsăud
Kaufland România inaugurează un nou hipermarket în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, ajungând astfel la ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Engie a companiei EP WIND Project (ROM) SIX, care deține o centrală eoliană în județul Constanța
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Engie a companiei EP WIND Project (ROM) SIX, care deține o centrală ...
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care ENGIE România S.A. intenționează să preia EP WIND Project (ROM) ...