Românii au plătit cu cardul taxe şi impozite de 360 milioane lei, în 2016

Românii au făcut peste un milion de plăţi de taxe şi impozite cu cardul anul trecut, la ghişeele primăriilor şi online, în valoare totală de 360 milioane lei, arată datele obţinute de Visa de la băncile din România.
Economica.net - lun, 13 mart. 2017, 10:29
Românii au plătit cu cardul taxe şi impozite de 360 milioane lei, în 2016

Valoarea taxelor şi impozitelor achitate cu cardul a crescut cu aproape 50% anul trecut, datorită dublării numărului de plăţi online şi extinderii reţelei de acceptare.

‘Eforturile susţinute de promovare a beneficiilor plăţii taxelor şi impozitelor cu cardul depuse de Visa şi de băncile partenere nu au rămas fără ecou. Valoarea impozitelor achitate cu cardul a crescut de aproape zece ori în ultimii şase ani, datorită avantajelor evidente ale acestei metode de plată: siguranţă, confort, rapiditate. Am asistat la o creştere spectaculoasă în special a plăţilor online, care scutesc contribuabilul de un drum la ghişeu şi îl ajută să economisească timp. Salutăm angajamentul autorităţilor de a susţine plata cu cardul, fiind de aşteptat ca eforturile depuse în vederea modernizării infrastructurii de plată să contribuie la creşterea veniturilor la bugetul de stat’, a declarat Cătălin Creţu, directorul general pentru România, Croaţia, Slovenia şi Malta în cadrul Visa.

Anul trecut, una din trei tranzacţii de plată a taxelor şi impozitelor cu cardul a fost realizată online, un rezultat notabil, având în vedere că în urmă cu doar şase ani aceste plăţi erau aproape inexistente. Peste 370.000 de plăţi online s-au realizat în 2016, dublu faţă de anul anterior, valoarea acestora fiind de 78 milioane de lei.

Valoarea medie a unei plăţi de taxe şi impozite cu cardul (cumulat online şi POS) a fost de aproape 340 de lei în 2016, de 2,5 ori peste valoarea medie a unei plăţi cu cardul, care s-a ridicat la circa 140 de lei anul trecut, potrivit datelor publicate de BNR.

Taxele şi impozitele locale pot fi plătite cu cardul la POS-urile instalate în sediile administraţiilor locale şi oficiile poştale care acceptă tranzacţiile cu cardul, online pe www.ghiseul.ro şi platformele puse la dispoziţie de unele administraţii locale, precum şi la infochioşcuri.

Toate instituţiile publice care încasează impozite, taxe sau amenzi au obligaţia să accepte şi plata cu cardul, potrivit aşa-numitei legi cash-back, termenul de implementare a noilor prevederi fiind sfârşitul anului 2018.

Numărul primăriilor înrolate pe www.ghiseul.ro a ajuns la 264 la finalul anului trecut, în creştere cu 40% faţă de 2015. Peste 200.000 de utilizatori şi-au activat contul pe platformă până în prezent.

Visa derulează până pe 31 martie cea de-a opta ediţie a campaniei sale tradiţionale de promovare a plăţii taxelor şi impozitelor cu cardul, cu scopul de a informa contribuabilii asupra beneficiilor acestei metode moderne de plată. Toate persoanele interesate pot afla de pe site-ul www.visa.ro informaţii utile despre plata taxelor şi impozitelor cu cardul, cum ar fi lista taxelor care pot fi achitate către ANAF pe www.ghiseul.ro, sau pot accesa harta interactivă a instituţiilor publice care acceptă plata cu cardul online.

Contribuabilii care îşi achită taxele şi impozitele locale înainte de 31 martie beneficiază de o reducere de până la 10% din valoarea obligaţiilor fiscale, conform prevederilor din Codul Fiscal.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...