Românii bogaţi au avut venituri de 7,2 ori mai mari decât cei săraci, anul trecut

Persoanele din gospodăriile considerate bogate au obținut venituri de 7,2 ori mai mari decât cele din gospodăriile sărace, se arată într-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS) transmisă la solicitarea Agerpres.
Economica.net - vin, 08 dec. 2017, 13:40
Românii bogaţi au avut venituri de 7,2 ori mai mari decât cei săraci, anul trecut

‘În anul 2016, persoanele din gospodăriile considerate bogate au obținut un volum total de venituri de 7,2 ori mai mare decât persoanele din gospodăriile considerate sărace. Indicele inegalității veniturilor a avut o creștere accelerată până în anul 2015, când a atins și maximul perioadei (8,3%), însă în 2016 a scăzut la valoarea atinsă și în 2014. Cum era de așteptat, inegalitate mai mare a veniturilor bănești disponibile se înregistrează la persoanele cu vârsta sub 65 de ani, față de cele cu vârsta peste 65 de ani care sunt dependente numai de venituri din transferuri sociale’, se arată în document.

Conform sursei citate, în anul 2016, deficitul median relativ a fost de 36,2%, adică se poate spune că persoanele sărace au avut în medie un venit bănesc disponibil care a reprezentat 63,8% din valoarea pragului de sărăcie stabilit pentru acest an.

‘Pe ansamblu, deficitul median relativ este mai crescut la bărbați decât la femei, ceea ce înseamnă că persoanele sărace de sex feminin se situează la o distanță relativ mai mică față de pragul de sărăcie. În anul 2016, această diferență s-a accentuat cu 2,6 puncte procentuale (37,6% la masculin față de 34,8% la feminin). Deficitul median relativ de venituri cu care se confruntă populația săracă a avut un trend crescător din 2013 până în 2015 (de la 33,6% până la 38,2%), în 2016 scăzând ușor la 36,2%’, precizează INS.

Deficitul median relativ este un indicator de profunzime a sărăciei, care semnifică ‘distanța’ la care se află venitul unei persoane sărace până la nivelul pragului, de la care persoana ar înceta să mai fie considerată săracă, calculat ca procent din pragul de sărăcie.

Te-ar mai putea interesa și
Hidroelectrica a scos la licitație contractul pentru o nouă hidrocentrală, Nehoiașu 2
Hidroelectrica a scos la licitație contractul pentru o nouă hidrocentrală, Nehoiașu 2
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a scos la licitație lucrările pentri finalizarea centralei Nehoiașu 2, parte a amenajării hidrotehnice Siriu-Surduc......
De la poarta fermei pe raft. Cum se modifică prețurile în România vs celelalte state din UE
De la poarta fermei pe raft. Cum se modifică prețurile în România vs celelalte state din UE
Luând ca exemplu merele, produs pentru care există date atât la nivel local cât și pentru mare parte dintre statele ...
BMW, de la „testul” i3 la poziția de lider al mărcilor premium în domeniul mașinilor electrice
BMW, de la „testul” i3 la poziția de lider al mărcilor premium în domeniul mașinilor electrice
Debutul pe piață al modelului electric BMW i3 a fost unul dificil, însă acum marca și-a depășit clar rivalii din segmentul ...
George Zlati, avocat: Accesarea telefoanelor, a Facebook-ului partenerilor sau foștilor parteneri de viață e un fenomen răspândit în România, deși e o faptă penală
George Zlati, avocat: Accesarea telefoanelor, a Facebook-ului partenerilor sau foștilor parteneri de viață e un fenomen ...
Topul infracțiunilor informatice din România este condus de accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni ...