Rompetrol a deschis o nouă benzinărie. Urmează încă 11, până la sfârşitul anului. FOTO

Reţeaua locală Rompetrol va fi extinsă cu 12 noi staţii, în acest an. Alte şase benzinării vor fi modernizate, până la sfârşitul anului.
Economica.net - lun, 06 iul. 2015, 11:27
Rompetrol a deschis o nouă benzinărie. Urmează încă 11, până la sfârşitul anului. FOTO

KMG International, prin intermediul companiei Rompetrol Downstream, a deschis astăzi o nouă staţie de alimentare cu carburanţi în Bucureşti, în şoseaua Viilor nr.67, iar până la finalul anului 2015 îşi propune să extindă reţeaua din România cu alte 11 staţii noi de alimentare. Investiţia totală se ridică la aproximativ 18 milioane USD.  

“Deschiderea noilor stații Rompetrol se înscrie în strategia grupului KMG International de extindere a reţelei sale de distribuţie a carburanţilor pe piaţa locală şi regională… Accesul la resursele naturale vaste din Kazakhstan, desfăşurarea activităţilor de extracţie, transport şi rafinare în sistem integrat asigură calitatea produselor pe care le distribuim. Pe piaţa locală, principalele zone vizate de companie pentru dezvoltarea rețelei sunt nord-vest, sud-vest şi nord-est”, a declarat Senior Vice President KMG International, Azamat Zhangulov.

Stația din şoseaua Viilor are o suprafaţă totală de aproximativ 2.000 de metri pătrați, investiţia totală ridicându-se la 1,3 milioane USD.

Până la jumătatea acestui an, 117 de staţii de distribuţie au fost modernizate, iar alte șase vor fi adaptate noului concept în urma procesul de rebranding până la finalul lui 2015.

Activităţile de retail ale KMG International sunt desfăşurate în peste 1.000 de puncte de distribuţie carburanţi deţinute şi operate în ţări precum România, Georgia, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Franţa şi Spania.

În România, compania operează peste 750 de puncte de distribuţie carburanţi (staţii proprii, staţii Partener, Rompetrol Express, baze interne de 9 şi 20 metri cubi) 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău.

Te-ar mai putea interesa și
Honda va investi peste 800 de milioane de dolari până în 2030 pentru extinderea fabricii sale din Brazilia
Honda va investi peste 800 de milioane de dolari până în 2030 pentru extinderea fabricii sale din Brazilia
Constructorul auto japonez Honda va investi 4,2 miliarde de reali (807,74 de milioane de dolari) în fabrica sa Itirapina din Brazilia până în 2030, a declarat vineri un director, adăugând că......
Dacia Sandero, liderul clasamentului înmatriculărilor din Europa în primele trei luni din 2024
Dacia Sandero, liderul clasamentului înmatriculărilor din Europa în primele trei luni din 2024
Dacia Sandero a reușit să se mențină pe prima poziție a clasamentului înmatriculărilor de mașini din Europa la finalul ...
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 de tone echivalent ...
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la 31 decembrie 2023, de 923.578 de persoane, dintre care 98,28% (907.715 ...