Ropharma Braşov a raportat un profit în creştere pentru primul trimestru, de 2,68 milioane lei

Distribuitorul de medicamente Ropharma Braşov (RPH), controlat de omul de afaceri Mihai Miron, a raportat pentru primul trimestru un profit de 2,68 milioane lei (611.000 euro), în creştere cu 57% faţă de rezultatul din perioada similară a anului trecut, de 1,71 milioane lei.
Economica.net - J, 16 mai 2013, 09:18
Ropharma Braşov a raportat un profit în creştere pentru primul trimestru, de 2,68 milioane lei

Veniturile din exploatare au scăzut uşor, cu 2,1%, la 105 milioane lei, iar cheltuielile au înregistrat o dinamică apropiată, coborând la 101,7 milioane lei.

Astfel, din activitatea de exploatare firma a obţinut un profit de 3,31 milioane lei, cu 2,6% sub nivelul consemnat în primele trei luni din 2012, de 3,4 milioane lei.

Din activitatea financiară, compania a avut pierderi de 156.000 lei, cu 87% mai reduse faţă de cele din primul trimestru al anului precent, de 1,24 milioane lei.

Compania farmaceutică şi-a propus pentru acest an o creştere cu 7,5% a cifrei de afaceri, la 445 milioane lei, şi investiţii de 10 milioane lei (2,3 milioane euro) în  extinderea farmaciilor şi dezvoltarea producţiei de suplimente.

Ropharma are două unităţi de producţie în Târgu Mureş şi Chişinău, unde fabrică suplimente alimentare şi medicamente sub brandurile Activit, Vitalact, Resveravit, Paducel şi Glykofit. Compania de distribuţie are un portofoliu de 12.500 de produse farmaceutice şi parafarmaceutice livrate către 1.200 de farmacii client, iar partea de retail este reprezentată de 123 de farmacii.

Potrivit celor mai recente raportări de la BVB, omul de afaceri Mihai Miron deţine indirect 35,24% din acţiunile Ropharma. Prin Rimia Investments, el controlează

17,71% din acţiuni, iar prin ADD Pharmaceuticals 17,53%.

Arrow Pharmaceuticals, firmă înregistrată în SUA, controlează 31,29% din acţiunile Ropharma.

În acţionariatul Ropharma se regăseşte şi fondul de pensii AZT Viitorul Tău – Allianz, care are 5,53% din titluri, iar fondul de Pensii Administrat Privat ING are  5,49%.

Preţul acţiunilor Ropharma a crescut cu 6,28% în şedinţa bursieră de miercuri, la 0,66 lei. Raportat la această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de  192,19 milioane lei (44,3 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...