Rus: Autostrada Piteşti-Sibiu poate fi realizată în două etape. Mai întâi ca drum expres până în 2018

Tronsonul de autostradă dintre Piteşti şi Sibiu ar putea fi realizat în două etape, în prima etapă ca drum expres cu termen de deschidere în anul 2018, a afirmat joi ministrul Transporturilor, Ioan Rus, după discuţiile purtate cu autorităţile din Argeş şi reprezentanţii administraţiei şi sindicatelor de la Dacia.
Economica.net - joi, 09 oct. 2014, 12:00
Rus: Autostrada Piteşti-Sibiu poate fi realizată în două etape. Mai întâi ca drum expres până în 2018

‘Am discutat şi a rămas ca (…) AECOM (consultantul statului la realizarea Master-Planului de Transport – n.r.) să accepte ca Piteşti-Sibiu să fie trecută în master-plan şi în planul operaţional, după aceea, ca autostradă, în două etape. Faza întâi, să spunem, dacă nu or să fie alte condiţii, drum expres, faza a doua – autostradă. Dar în faza întâi exproprierile se fac în regim de autostradă, deci vom construi un spaţiu pentru autostradă, studiul de fezabilitate şi proiectare se face pentru autostradă. (…) La nivelul circulaţiei de acum, câţiva ani ne-ar satisface, ne-ar rezolva problema de acum, iar ea, fiind trecută ca autostradă, în etapa a doua se transformă în autostradă’, a declarat Ioan Rus, la Piteşti, într-o conferinţă de presă.

El a estimat că la sfârşitul anului 2018 s-ar putea circula între Piteşti şi Sibiu pe un drum expres, lucrările urmând să fie finalizate până în 2020.

‘Dacă vom fi extrem de bine organizaţi, cred că 2020 este o dată fezabilă. În 2018, la final, am putea să avem parţial finalizat. (…) Am putea avea în 2018 o legătură transcarpatică adevărată Piteşti-Sibiu’, a afirmat ministrul Transporturilor

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...