S-a deschis circulaţia pe primul sens giratoriu suspendat din ţară, proiect de 13 milioane euro

Circulaţia rutieră pe primul sens giratoriu suspendat din ţară, situat la ieşirea din Ploieşti spre Păuleşti, s-a deschis sâmbătă după-amiază, investiţia de aproximativ 13 milioane de euro fiind realizată din fonduri europene, scrie Agerpres. 
Economica.net - sâm, 28 mai 2016, 11:06
S-a deschis circulaţia pe primul sens giratoriu suspendat din ţară, proiect de 13 milioane euro

Tăierea panglicii prin care a fost inaugurată investiţia denumită „Pasaj suprateran Reunirea” nu a fost realizată în stilul clasic, aceasta fiind „tăiată” de două autoturisme care au trecut în viteză, deschizând practic traficul pe acest sens giratoriu.

La începutul lunii aprilie, Consiliul Judeţean Prahova a efectuat proba de rezistenţă cu autocare în care s-au aflat sute de primari şi reprezentaţi ai autorităţilor publice din ţară, dar şi din Republica Moldova.

Contractul de finanţare pentru acest proiect a fost semnat în ianuarie 2013, valoarea prevăzută în contract fiind de 78.59 milioane lei lei, din care valoarea totală eligibilă a fost de 77.12 milioane lei.

Conform datelor făcute publice la finalizarea investiţiei, valoarea totală finală a proiectului a fost de circa 55 milioane lei (aproximativ 13 milioane euro), din care valoarea asistenţei financiare nerambursabile (FEDR şi buget naţional) a fost de 49.06 milioane lei. 

Durata de implementare a proiectului prevăzută în contractul de finanţare era de 24 de luni, dintre care 18 destinate execuţiei efective a proiectului, însă acesta a fost unul dintre proiectele pe fonduri europene la care au fost înregistrate întârzieri. Astfel, durata de implementare a fost de 42 de luni, dintre care 33 de luni au fost destinate execuţiei.

Conform datelor oferite la momentul semnării contractului de finanţare, proiectul prevedea realizarea unui pasaj superior de tip giraţie pe DJ 102 care să asigure legătura între DJ 102 şi DN 1B prin bretele de acces denivelate.

„Necesitatea realizării acestui pasaj se impune ca o consecinţă a intensificării traficului de tranzit ce se desfăşoară pe DN 1, DN 1A şi DN 1B (centura municipiului Ploieşti), la care s-a adăugat traficul generat de dezvoltarea zonei comerciale şi de servicii din partea de nord a municipiului, noile cartiere rezidenţiale construite în zonă, precum şi prezenţa Spitalului judeţean de urgenţă”, se arăta, la acel moment, într-un comunicat de presă.

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în martie pe primele două loturi ale A7 Ploiești - Buzău, potrivit raportărilor lunare oficiale. Alături de Coni și......
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...