Să faci cu trenul mai mult în 2017 decât acum 50 de ani este ruşinos – Kelemen Hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că ar trebui depăşită faza luptelor politice interne pentru a se putea dezvolta o strategie naţională, un proiect de ţară care să-i determine pe cetăţenii români, indiferent de etnie sau religie, să-şi construiască viitorul pe pământul lor natal.
Economica.net - vin, 12 mai 2017, 10:31
Să faci cu trenul mai mult în 2017 decât acum 50 de ani este ruşinos - Kelemen Hunor

În opinia liderului UDMR este inacceptabil că în cei 100 de ani care au trecut de la Marea Unire nu s-a reuşit şi unirea provinciilor istorice prin autostrăzi, iar viteza trenurilor este mai mică decât cea din urmă cu cinci decenii.

‘Investiţiile care nu au fost făcute, dacă îmi permiteţi o remarcă un pic maliţioasă, nu am reuşit să facem în o sută de ani, cel puţin când ne apropiem de centenar ar trebui să intrăm pe o altă logică de gândire. Deci, în 100 de ani să nu reuşeşti să legi provinciile istorice cu autostrăzi, să faci mai mult în 2017, cu trenul, decât acum 50 de ani, dacă vrei să mergi de la Cluj la Bucureşti sau de la Cluj la Braşov sau de la Oradea la Constanţa, este ceva inacceptabil, este ceva ruşinos şi de aceea eu cred că un efort comun ar trebui să facem, ar trebui o strategie naţională, un proiect de ţară care ne lipseşte, ca să aibă fiecare cetăţean, indiferent de religie, de limbă, de etnie, să poată să proiecteze şi să construiască viitorul pe pământ natal’, a declarat pentru presă Kelemen Hunor, vineri, la finalul unei întâlniri a tinerilor acestei formaţiuni politice, ce avut loc la Crasna, în preambulul Congresului UDMR de sâmbătă, de la Zalău.

Kelemen Hunor a precizat şi că, în cadrul congresului, vor fi adoptate o serie de documentele strategice care se referă tocmai la aceste aspecte menţionate şi care ar trebui corectate.

Preşedintele UDMR a spus că, din punctul său de vedere, este o problemă faptul că România nu se face auzită pe plan european şi mondial. Kelemen s-a referit, în declaraţia sa, şi la nevoia separării reale a puterilor în stat şi a afirmat că, într-un termen destul de scurt, ar trebui restabilit acel echilibrul pierdut în anii trecuţi.

‘Eu cred că ar trebui să depăşim această fază a luptelor politice interne, fiindcă între timp lucrurile se schimbă în jurul nostru şi noi vom fi perdanţi dacă nu putem să ne facem auziţi, atât în ceea ce priveşte reforma în Uniunea Europeană, dar şi în politica regională şi tot ce se întâmplă pe plan european şi mondial. În acest moment, am impresia că nu prea reuşim să ne facem auziţi şi consider că este o problemă. (…) România se confruntă în acest moment cu provocări uriaşe. În primul rând trebuie să vorbim de statul de drept sau lipsa statului de drept, de separarea puterilor în stat, ceea ce e fundamentul. Fără o separare reală a puterilor în stat şi fără asigurarea condiţiilor statului de drept nu se poate vorbi de o democraţie în sensul adevărat al cuvântului, nu se poate vorbi despre predictibilitate, despre prosperitate, despre stabilitate’, a afirmat sursa citată.

În ceea ce priveşte congresul de sâmbătă, Kelemen Hunor a precizat că se doreşte adoptarea unor modificări ale statului care să asigure femeilor o mai mare participare la viaţa politică.

‘Miza congresului este stabilirea strategiei pentru următorii ani şi modificarea statutului. Modificarea statutului e importantă pentru noi, în primul rând pentru organizaţie şi nu pentru publicul larg, şi aici aş vrea să subliniez – noi vom încerca prin statut să asigurăm o participare mai intensă pentru femei, în viaţa publică, în viaţa politică şi sunt convins că participarea femeilor aduce o plus-valoare şi vrem să asigurăm o cotă mult mai mare. Eu doresc să ajungem la un moment dat să fie ‘fifty-fifty’ participarea bărbaţilor şi a femeilor în politică, dar primul pas, sigur, e important’, a subliniat liderul UDMR.

Acesta a mai declarat că printre dezideratele UDMR se numără şi lărgirea drepturilor lingvistice, respectiv modificarea legii privind administraţia publică locală – doar în acele articole care vorbesc despre dreptul de a folosi limba maternă şi respectarea legislaţiei, inclusiv a acordurilor internaţionale semnate şi ratificate de România.

Kelemen Hunor participă, vineri, la mai multe întâlniri organizate de comunitatea maghiară din Sălaj, în deschiderea congresului UDMR de vineri, pe teme privind implicarea tineretului în administraţie, agricultură şi mediul de afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
Pandemia s-a încheiat, dar munca de acasă a rămas. Cum s-a transformat piața și care sunt companiile care profită?
Pandemia s-a încheiat, dar munca de acasă a rămas. Cum s-a transformat piața și care sunt companiile care profită?
Adevăratul impuls pentru piața software-ului pentru videoconferințe s-a dovedit a fi pandemia de COVID-19, iar compania Zoom Video Communications a fost unul dintre marii câștigători ai......
Bucureştiul şi-ar putea depune candidatura pentru a găzdui Forumul Oraşelor în 2025
Bucureştiul şi-ar putea depune candidatura pentru a găzdui Forumul Oraşelor în 2025
Municipiul Bucureşti ar putea candida pentru a găzdui Forumul Oraşelor 2025, conform unui proiect de hotărâre care va ...
Grindeanu: Toate fondurile europene pentru infrastructură au fost absorbite integral în 2014-2020
Grindeanu: Toate fondurile europene pentru infrastructură au fost absorbite integral în 2014-2020
Toţi banii europeni disponibili pentru îmbunătăţirea infrastructurii din România au fost absorbiţi în exerciţiul ...
Europa se pregătește să interzică importurile de gaze lichefiate (LNG) din Rusia
Europa se pregătește să interzică importurile de gaze lichefiate (LNG) din Rusia
Uniunea Europeană este pregătită să abordeze problema importurilor de gaze rusești pe continentul european, pe fondul ...