Salariile şefilor de la Drumuri cresc cu 140% în acest an

Cheltuielile salariale ale organelor de conducere ale nou-înfiinţatei Companii de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), sunt mai mult decât duble în acest an, comparativ cu anul trecut. Prevederea apare în proiectul de buget al companiei pentru acest an
Economica.net - mie, 02 nov. 2016, 08:33
Salariile şefilor de la Drumuri cresc cu 140% în acest an

C4. Cheltuieli aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete (+143,09% faţă de realizările finale la 2015)”. Asta scrie în nota de fundamentare a proiectului de buget.

Cum se explică?

Creșterea se datorează faptului că în anul 2015, C.N.A.D.N.R. S.A. a avut numit director general cu preluare de atribuții până la data de 08.12.2015, iar Adunarea Generală a Acţionarilor s-a întrunit în doar 6 ședințe”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Potrivit anexei care însoţeşte proiectul de buget, la acest capitol C4, bugetul alocat în acest an este de 834.000 de lei. Nu se precizează cât merge la directorul general, care are contract de mandat, şi cât la alţi angajaţi ai companiei sau reprezentanţi în Adunarea Generală a Acţionarilor.

Potrivit unui material realizat recent de Digi24, actualul director general al Companiei de Drumuri, Cătălin Homor, a ajuns să încaseze un salariu lunar de 8.000 de euro, aproape dublul celui primit de predecesorii săi.

Pe ansamblu, cheltuielile de natură salarială din CNAIR sunt mai mari cu 15,57% decât cele realizate în anul 2015.

Cheltuielile totale prevăzute în proiectul de BVC al companiei se ridică la 4,527 miliarde de lei.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are bugetat pentru anul în curs un profit brut de 396,025 milioane de lei, cu 16% mai mic decât realizările din 2015, şi venituri totale de 4,923 miliarde de lei, în creştere cu peste 26% raportat la anul trecut, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al CNAIR, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Impozitul pe profit prevăzut pentru anul 2016 este în sumă de 63,796 milioane de lei, fiind determinat luând în considerare cheltuielile nedeductibile fiscal conform Codului fiscal, în valoare de 166,344 milioane de lei.

În ceea ce priveşte veniturile totale, acestea înregistrează per ansamblu o creştere cu 26,14% în 2016 faţă de realizările anului 2015, pe fondul majorării veniturilor din exploatare cu 26,57%. Potrivit Notei de fundamentare a proiectului de act normativ, veniturile din exploatare programate pentru 2016 sunt de 4,915 miliarde de lei.

Prevederea bugetară pentru veniturile proprii de exploatare ale companiei în anul 2016 a fost stabilită la valoarea totală de 1,313 miliarde de lei, faţă de prevederea bugetară aferentă anului 2015, în valoare de 1,167 miliarde de lei, în urcare cu 12,54%. Veniturile estimate pentru anul 2016 provin din următoarele tipuri de tarife: tarife de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România (rovinieta) tarife autorizaţii speciale de transport (AST), tarife de utilizare zona drumului (UZD), tarife pentru trecerea podurilor dunărene, tarife încasate de agenţiile de control şi încasare.

Din veniturile proprii, se menţionează în Nota de fundamentare, vor fi finanţate următoarele tipuri de cheltuieli: cheltuieli de personal (351.004 milioane de lei), rambursări de rate la creditele contractate în nume propriu de către companie (141,778 milioane de lei), dobânzi (3,703 milioane de lei) aferente creditului contractat de la BRD-BCR, conform contractului nr. 92/46566/21.10.2009. De asemenea, potrivit OUG nr. 26/2012, ‘veniturile proprii se utilizează pentru … acoperirea integrală a cheltuielilor de administrare şi funcţionare a companiei’.

În anul 2016, suma prevăzută pentru activitatea de întreţinere finanţată din transferuri curente de la bugetul de stat este în valoare de 634,141 milioane de lei.

În plus, în conformitate cu Decizia Curţii de Conturi nr. III/12/24.05.2013, au fost înscrise la venituri de exploatare sume din ‘vânzarea activelor şi alte operaţii de capital – active corporale’ – ‘Venituri aferente investiţiilor finanţate din surse bugetare, la momentul scoaterii din evidenţa patrimonială’, iar la cheltuieli au fost înscrise ‘cheltuieli aferente investiţiilor finanţate din surse bugetare, la momentul scoaterii din evidenţa patrimonială’, cu o valoare totală estimată de 2,822 miliarde de lei faţă de realizările anului 2015 în valoare de 1,709 miliarde de lei (+65,14%).

Proiectul de buget de venituri şi cheltuieli al CNAIR prevede pentru anul în curs cheltuieli totale de 4,527 miliarde de lei, în creştere cu 31,95% faţă de realizările finale 2015. Cheltuielile de exploatare au fost bugetate în urcare cu 32,87 raportat la 2015, iar cheltuielile cu bunurile şi serviciile sunt prognozate a fi mai mari cu 21,45%.

CNAIR are prevăzute cheltuieli cu personalul mai mari cu 15,57% comparativ cu realizările finale din 2015, în timp ce cheltuielile de natură salarială sunt în creştere cu 15,06%.

Numărul de personal prognozat la finele anului 2016 a fost suplimentat faţă de cel aprobat în anul 2015, cu 333 persoane, în condiţii justificate de extinderea activităţii. Corespunzător, cheltuielile de natură salarială au fost suplimentate cu suma de 5,058 milioane de lei.

‘În anul 2016 nu a fost estimată o creştere a cheltuielilor cu salariile aferente personalului angajat pe perioadă determinată faţă de anul 2015. Compania angajează personal pe perioadă determinată în vederea acoperirii posturilor deţinute de salariaţi al căror contract de muncă este suspendat pe o perioadă mai lungă de timp, în speţă perioadele de concediu pentru creşterea şi îngrijirea copiilor până la doi ani’, se spune în Nota de fundamentare.

Conform sursei citate, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 acoperă în proporţie de 68,5% necesarul de fonduri, iar totalul resurselor financiare este în valoare de 5,114 miliarde de lei, faţă de un necesar în valoare de 7,466 miliarde de lei.

Sursele de finanţare a investiţiilor prevăzute pentru 2016 totalizează 3,089 miliarde de lei, din care: 3,021 miliarde de lei provin de la bugetul statului ca alocări în cursul anului, 19,093 milioane de lei reprezintă surse proprii din amortizare, 2.800 lei disponibil reportat conform art. 16 (1) din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergent aferent proiectelor finanţate la titlul 56 din fonduri externe nerambursabile postaderare – programe FC, iar 49,079 milioane lei este disponibilul neutilizat din anii anteriori, rezultat din diferenţa între cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor necorporale şi corporale, realizate din venituri proprii, şi veniturile proprii efectiv utilizate pentru plăţi aferente investiţiilor din surse proprii.

Sumele alocate de la bugetul de stat în anul 2016 (exclusiv întreţinerea infrastructurii rutiere) sunt în valoare de 3,784 miliarde de lei, şi se vor utiliza pentru realizarea obiectului de activitate al companiei, se menţionează în Nota de fundamentare.

Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA a fost aprobat prin Hotărârea AGA din data de 29.01.2016.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA a fost înfiinţată prin reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, în baza OUG nr. 55/2016.

Te-ar mai putea interesa și
Carburanții s-au ieftinit din nou azi în România, mai ales motorina. Partea mai puțin bună a unei vești bune
Carburanții s-au ieftinit din nou azi în România, mai ales motorina. Partea mai puțin bună a unei vești bune
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus și azi prețul carburanților, mai mult pe cel al motorinei, combustibilul cel mai consumat din România. Deși este o......
Alegeri Bucureşti – Coaliţia merge cu candidaturi separate pentru Primăria Capitalei. Firea din partea PSD şi Burduja de la PNL (surse)
Alegeri Bucureşti – Coaliţia merge cu candidaturi separate pentru Primăria Capitalei. Firea din partea PSD şi Burduja ...
Coaliţia a decis luni seara să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea - PSD şi ...
Valoarea medie a fraudelor autorizate de către posesorii de carduri Revolut a fost de 619 lire sterline (3.570,2 lei) în 2023. De ce trebuie să te ferești ca să nu autorizezi o fraudă
Valoarea medie a fraudelor autorizate de către posesorii de carduri Revolut a fost de 619 lire sterline (3.570,2 lei) în ...
În 2023, sistemele antifraudă ale băncii digitale Revolut au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline, ...
Medicover capitalizează cu peste 27 de milioane de lei Iowemed care are două policlinici în judeţul Constanţa
Medicover capitalizează cu peste 27 de milioane de lei Iowemed care are două policlinici în judeţul Constanţa
ABC Medicover Holdings din Olanda majorează capitalul social al firmei Iowemed cu 27,3 milioane de lei, conform unei decizii ...