Samsung a prezentat noul Galaxy Note 9, cu 512 GB spaţiu de stocare şi baterie de 4.000 mAh – FOTO

Producătorul coreean Samsung şi-a prezentat cel mai nou vârf de gamă, Galaxy Note 9, în cadrul unui eveniment care a avut loc la New York, anunță News.ro.
Economica.net - joi, 09 aug. 2018, 19:42
Samsung a prezentat noul Galaxy Note 9, cu 512 GB spaţiu de stocare şi baterie de 4.000 mAh - FOTO

Noul flagship nu aduce noutăţi revoluţionare faţă de versiunea de anul trecut din punct de vedere hardware, crescând însă nivelul unor aspecte precum memoria şi autonomia.

Galaxy Note 9 are un ecran Super AMOLED de 6,4 inch, cu 1440 x 2960 pixeli rezoluţie, fiind cel mai mare ecran al vreunui smartphone din seria de phablet-uri a celor de la Samsung.

La baza noului dispozitiv stă chipset-ul Exynos 9810 Octa pentru Europa şi majoritatea ţărilor asiatice, respectiv Snapdragon 845 pentru pieţe precum Statele Unite şi China.

Memoria internă este de 128 GB respectiv 512 GB, în funcţie de versiune. Împreună cu un card de memorie care, de asemenea, poate ajunge la 512 GB, Note 9 poate însuma o capacitate de stocare de 1 TB.

Versiunea cu 128 GB spaţiu de stocare va dispune de 6 GB memorie RAM, iar cea cu 512 GB spaţiu intern va oferi 8 GB memorie RAM.

Unul din punctele importante subliniate de cei de la Samsung este autonomia de o zi întreagă pe care bateria de 4.000 mAh ar trebui să o ofere, dar care are şi rolul de a duce greutate telefonului la 201 grame.

Noul smartphone Samsung are un sistem foto format din două camere de 12 MP, cu apertură şi distanţă focală diferite. Una dintre camere are apertură duală f/1.5 – 2.4 şi 26 mm distanţă focală, în vreme ce cealaltă are o apertură f/2.4 şi o distanţă focală de 52 mm. Împreună, cele două camere pot realiza un zoom optic 2x.

Note 9 poate filma în format QHD cu 60 de cadre pe secundă, dar şi în slow motion, cu 240 de cadre pe secundă, la rezoluţie full HD.

Flagship-ul foloseşte un port USB-C pentru conexiunea de date şi alimentare, iar din componenţa dispozitivului face parte, în continuare, ieşirea audio de 3,5 mm.

”Fanii Note sunt cei mai loiali clienți ai companiei Samsung; știm că vor totul, pentru a obține maximul de la locul de muncă și în timpul liber, iar Galaxy Note9 este singurul telefon care poate ține pasul cu viața lor ocupată”, a declarat DJ Koh, președinte și CEO al diviziei IT & Mobile Communications, Samsung Electronics.

Noul smartphone, care este şi rezistent la apă, va fi livrat cu versiune 8.1 de Android şi va fi disponibil în patru variante coloristice intitulate Metallic copper, Lavender purple, Ocean blue, Midnight black.

În ciuda upgrade-ului minor faţă de versiunea de anul trecut, Samsung a crescut preţurile pentru flagship-ul Note 9. Versiunea cu 128 GB spaţiu de stocare va costa 1.000 de dolari, iar cea cu 512 GB va ajunge la un neverosimil preţ de 1.250 de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...