SANITAS: Guvernanţii nu au fost capabili să vină cu soluţii la problemele angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială

Peste 200 de membri ai Federaţiei SANITAS, veniţi din Argeş, Buzău, Ilfov, Călăraşi, Dolj, Giurgiu, şi ai Uniunii Sindicatelor din Spitalele CFR au protestat miercuri în faţa Ministerului Sănătăţii, nemulţumiţi fiind de lipsa de reacţie a actualei guvernări faţă de problemele din sănătate şi asistenţă socială.
Economica.net - mie, 04 oct. 2017, 18:27
SANITAS: Guvernanţii nu au fost capabili să vină cu soluţii la problemele angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială

Aceştia acuză guvernanţii că nu au fost capabili până în prezent să vină cu soluţii concrete la problemele lor.

În acest context, o delegaţie a Federaţiei SANITAS s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii pentru a discuta despre modificarea legii salarizării bugetarilor şi transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, precum şi recâştigarea tichetelor de masă începând cu 1 ianuarie 2018, se menţionează într-un comunicat remis AGERPRES.

‘Am argumentat pentru a nu ştiu câta oară, în faţa reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, necesitatea modificării Legii nr. 153/ 2017, care sunt inechităţile şi omisiunile care trebuie îndreptate. Aceştia au recunoscut că aplicarea Legii-cadru de la 1 ianuarie 2018, în forma în care este acum, coroborată cu trecerea contribuţiilor sociale în totalitate în sarcina angajatului, ar genera pierderi de venituri în sănătate şi asistenţă socială. Am cerut explicaţii pentru lipsa de soluţii concrete a guvernanţilor şi pentru atitudinea refractară pe care o au faţă de solicitările noastre. Dacă ne aducem bine aminte, pe 4 octombrie 2016, SANITAS era tot în stradă, în faţa Ministerului Sănătăţii. Astăzi, 4 octombrie 2017, suntem tot aici şi constatăm, cu amărăciune, că numai Guvernul s-a schimbat, problemele au rămas aceleaşi’, a explicat Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei SANITAS.

De asemenea, în comunicat se menţionează că Federaţia SANITAS salută protestul de miercuri al Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa.

Reprezentanţii SANITAS au anunţat că va continua seria de proteste începute la mijlocul lunii septembrie, conform programului decis de Consiliul Naţional SANITAS. Astfel, Vineri, 6 octombrie, va fi pichetat sediul Ministerului Finanţelor Publice, urmând ca pe 19 octombrie să aibă loc un miting al membrilor SANITAS în Capitală. În funcţie de rezultatul acestor acţiuni, Consiliul Naţional al federaţiei va decide asupra radicalizării viitoarelor proteste, inclusiv declanşarea grevei generale.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...