Scrisoarea FMI: Listare cu întârziere a Romgaz şi Hidroelectrica, CE Hunedoara posibil în insolvenţă

Guvernul va lista 15% din acţiunile Romgaz până la sfârşitul lunii octombrie, cu o întârziere de şapte luni faţă de termenul asumat iniţial, şi încă 10% din acţiunile Hidroelectrica imediat ce compania iese din insolvenţă, iar CE Hunedoara va intra în insolvenţă dacă nu va putea fi vândută.
Economica.net - lun, 28 ian. 2013, 15:25
Scrisoarea FMI: Listare cu întârziere a Romgaz şi Hidroelectrica, CE Hunedoara posibil în insolvenţă

Până la jumătatea lunii martie, Guvernul va emite un act normativ pentru pregătirea procedurii de listare a titlurilor Hidroelectrica, relevă scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional şi obţinută de MEDIAFAX.

Acţiunile Romgaz vor fi listate după ce un consultant va evalua rezervele de gaze ale companiei. Evaluarea companiei va fi încheiată până la sfârşitul lunii iunie.

La Romgaz şi Hidroelectrica vor fi instalaţi şi manageri privaţi până la sfârşitul lunii martie.

Complexul energetic Oltenia va fi vândut unui investitor strategic după ce, într-o primă fază, un pachet de 15% din acţiuni va fi listat pe Bursă, până la sfârşitul lunii octombrie. Pentru această procedură, Guvernul va angaja până la jumătatea lunii aprilie un consultant pentru listarea pachetului de 15% şi vânzarea, la scurt timp după această operaţiune, a unui alt pachet de 50% din titluri către investitorul strategic. Şi la CE Oltenia va fi numit un manager privat până la finele lunii martie.

Decizia de privatizare a Complexului energetic Hunedoara va fi adoptată până la finele lunii februarie, iar în martie va fi angajat un consultant care să asigure vânzarea companiei imediat după preluarea activelor viabile de la CN Huilei.

Dacă nu va exista însă niciun investitor interesat, CE Hunedoara va intra în insolvenţă, relevă scrisoarea FMI.

Complexul Energetic Hunedoara este format prin prin fuziunea termocentralelor Mintia şi Paroşeni cu patru mine de cărbune din Compania Naţională a Huilei.

Până la sfârşitul lunii martie va fi angajat un consultant şi pentru listarea a 10% din acţiunile Nuclearelectrica. Prospectul de vânzare va fi publicat la jumătatea lunii mai, iar oferta va fi încheiată la sfârşitul lunii mai.

Participaţia majoritară deţinută de stat la filiale Electrica va fi cedată până la sfârşitul lunii noiembrie. Pentru această operaţiune, Guvernul va angaja un consultant până la finele lunii aprilie.

În scrisoarea FMI se face referire şi la „lichidarea” Termoelectrica şi CN Huilei, în perioada imediat următoare, companii ale căror active viabile sunt transferate, conform înţelegerilor anterioare cu Fondul, către alte societăţi.

Manageri privaţi vor fi aduşi şi la CFR Marfă şi CFR Călători (până la sfârşitul lunii februarie), la CFR Telecom, CFR Electrificare şi Metrotex (pană la sfârşitul lunii martie).

Pentru fuziunea dintre RADET şi Elcen va fi angajat un consultant care să evalueze în ce măsură această operaţiune va conduce la o mai bună performanţă operaţională.

Te-ar mai putea interesa și
Două scheme de ajutor de stat, de peste 800 mil. euro, pentru instalarea de capacități în regenerabile pentru autoconsum, lansate azi
Două scheme de ajutor de stat, de peste 800 mil. euro, pentru instalarea de capacități în regenerabile pentru autoconsum, ...
Ministerul Energiei a lansat, în această dimineață, apelul de proiecte din cadrul Fondul pentru Modernizare în cadrul Programului-cheie nr. 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea......
Xiaomi anunţă 75.000 de comenzi pentru automobilul electric SU7 şi vrea să livreze 10.000 de unităţi în iunie
Xiaomi anunţă 75.000 de comenzi pentru automobilul electric SU7 şi vrea să livreze 10.000 de unităţi în iunie
Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi a primit comenzi ferme pentru 75.723 de unităţi din primul său automobil ...
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului ...
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat că ţara sa este pregătită să ajute Ucraina să repatrieze ...