Şedinţă extraordinară de Guvern. Vor fi prezentate măsurile de sprijin pentru românii afectaţi de cutremurul din Italia

Premierul Dacian Cioloş a convocat luni o şedinţă extraordinară de Guvern care va avea pe agendă şi o analiză a măsurilor de sprijin pentru românii răniţi şi afectaţi de cutremurul din Italia, precum şi pentru familiile acestora.
Economica.net - lun, 29 aug. 2016, 04:50
Şedinţă extraordinară de Guvern. Vor fi prezentate măsurile de sprijin pentru românii afectaţi de cutremurul din Italia

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în şedinţa de luni, la cererea şefului Executivului, ministerele Muncii şi de Externe vor prezenta măsurile de sprijin pe care Cabinetul Cioloş le va putea acorda diferitelor categorii de cetăţeni români, victime ale acestui cutremur, şi familiilor acestora.

Şeful Executivului este în legătură permanentă cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu Misiunea diplomatică a României la Roma, care îi prezintă informări periodice despre situaţia din Italia, precizează sursa citată.

Totodată, la solicitarea premierului, ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor, se află de duminică în centrul Italiei, pentru evaluarea situaţiei la faţa locului, urmând să prezinte Guvernului o informare în acest sens.

‘Veşti triste primim în continuare din Italia, atât cu privire la conaţionali ai noştri, cât şi la cetăţeni italieni. După teribilul seism, am aflat cu profund regret că 11 români şi-au pierdut viaţa şi mai mulţi sunt răniţi sau daţi dispăruţi. Sunt alături de familiile celor care au pierdut pe cineva drag şi le transmit întreaga mea solidaritate şi compasiune. Mă gândesc, de asemenea, la cei răniţi şi la cei care au de suferit din cauza puternicului cutremur. Le doresc sănătate şi puterea să depăşească această încercare. Îi asigur că Guvernul le va fi alături pentru a-i ajuta să treacă peste această tragedie’, este mesajul premierului Dacian Cioloş.

Totodată, Guvernul are în vedere organizarea unor echipe de sprijin psihologic pentru familiile victimelor decedate.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri Republica Moldova: Maia Sandu, favorită în cursa pentru un nou mandat prezidenţial – sondaj
Alegeri Republica Moldova: Maia Sandu, favorită în cursa pentru un nou mandat prezidenţial – sondaj
Preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, este favorită în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale din toamnă, în timp ce principalul său contracandidat, fostul......
Comandantul armatei estone cere dublarea bugetului apărării pentru ca ţara sa să poată respinge un atac rusesc
Comandantul armatei estone cere dublarea bugetului apărării pentru ca ţara sa să poată respinge un atac rusesc
Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa ...
Burduja: Plafoanele preţurilor la energie şi gaze la clienţii finali rămân până la 31 martie 2025
Burduja: Plafoanele preţurilor la energie şi gaze la clienţii finali rămân până la 31 martie 2025
Plafoanele preţurilor la energie electrică şi gaze naturale la clienţii finali vor rămâne până la 31 martie 2025, ...
e-Factura: Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai
e-Factura: Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai
Perioada în care nu se aplică sancţiuni pentru nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare prevăzut pentru ...