Serviciile publice din București, delegate către 9 companii municipale. Opoziţia anunţă că va ataca hotărârile

Consiliul General al Capitalei a aprobat, miercuri, cele nouă proiecte de hotărâre în baza cărora servicii precum administrarea parcajelor, managementul traficului, întreţinerea arterelor de circulaţie sau a spaţiilor verzi vor fi delegate companiilor municipale.
Economica.net - mie, 28 mart. 2018, 13:13
Serviciile publice din București, delegate către 9 companii municipale. Opoziţia anunţă că va ataca hotărârile

Proiectele au fost adoptate cu majoritate simplă, după ce din cuprinsul lor au fost scoase anexele privind bunurile imobile, bunurile de patrimoniu ce ar fi urmat să fie administrate de societăţi, motiv pentru care reprezentanţii USR şi PNL au anunţat intenţia de a le ataca în contencios administrativ.

‘În primul rând, delegarea serviciilor de utilitate publică în conformitate cu prevederile Legii 51/2006 şi a serviciilor de administrare a domeniului public conform Legii 71/2002 nu a fost făcută niciodată până acum în Bucureşti, iar acum când am decis să intrăm în deplină legalitate, apostolii dreptăţii din Consiliul general se opun. Ei bine, vom adopta în această şedinţă doar delegările de servicii publice, urmând ca chestiunile legate de patrimoniu şi tarife să fie adoptate în şedinţa viitoare. Înţeleg foarte bine că există, pentru unii, o frustrare imensă pentru faptul că aceleaşi câteva firme private abonate de ani de zile la contracte pe bani grei cu Primăria au fost decuplate de la bugetul municipalităţii, pentru că asta este realitatea la care noi am venit cu o alternativă, cu o idee aplicată de mult timp cu succes în multe capitale europene’, a declarat edilul general, Gabriela Firea.

Ea a menţionat că există de asemenea multe alte oraşe şi municipii din România care şi-au înfiinţat societăţi comerciale, unele dintre ele conduse de membri PNL.

Reprezentanţii USR au anunţat că vor sesiza prefectul Capitalei şi vor declanşa acţiune în contencios administrativ pentru ‘un grav abuz procedural’ la care a recurs primarul general, Gabriela Firea.

‘Hotărârile privind delegarea serviciilor care implică bunuri imobile sunt hotărâri ce privesc patrimoniul Capitalei şi nu pot fi aprobate decât cu votul a două treimi dintre consilieri. Cu toate acestea, ştiind că nu are voturile necesare, Gabriela Firea a recurs la un abuz procedural. Mai precis, a şters din cuprinsul hotărârilor toate anexele privind bunurile imobile, bunurile de patrimoniu ce ar fi urmat să fie administrate de societăţi. Astfel, în mod abuziv şi ilegal, acele hotărâri nu mai sunt considerate de patrimoniu şi pot fi adoptate cu majoritate simplă (50%+1), adică exact numărul de voturi pe care le controlează PSD – ALDE’, a arătat consilierul general Roxana Wring (USR).

Cătălin Deaconescu (PNL) a susţinut că proiectele reprezintă ‘o formă fără fond’ şi că liberalii intenţionează la rândul lor să le atace în contencios administrativ.

‘Conform Legii 215 şi regulamentului CGMB, odată ce primarul general a convocat o şedinţă, a publicat ordinea de zi şi proiectele supuse dezbaterii, le-a adus la cunoştinţa consilierilor, nimeni nu mai are dreptul să intervină pe conţinutul acestor proiecte, în afara şedinţei de consiliu. Ceea ce aţi făcut dumneavoastră azi-noapte – noaptea ca băieţii deştepţi – modificând conţinut, scoţând anexe, ducând de pe un aliniat al art. 45 pe altul, pe o altă majoritate solicitată de lege, este hoţie şi vom vedea în instanţă ce părere va avea Tribunalul Municipiului Bucureşti despre acest lucru’, a precizat el.

De asemenea, Firea a anunţat că în momentul în care proiectele privind transferul de patrimoniu vor fi supuse CGMB, va solicita vot nominal, pentru a-i da în judecată pe cei care se opun.

‘Vreau să vă aduc la cunoştinţă faptul că în momentul în care se va vota transferul patrimoniului de la aceste regii de ev mediu către companiile moderne, municipale, europene, voi solicita vot nominal, ca să vă dăm în judecată pe cei care nu votaţi şi să spuneţi dumneavoastră la instanţă de ce blocaţi Bucureştiul şi de ce îi blocaţi pe bucureşteni. (…) Voi face publică lista cu toţi angajaţii, cu toate rudele dumneavoastră, cu toţi prietenii colegilor dumneavoastră. În Primăria Capitalei şi în subordonate avem 40.000 de angajaţi. Avem lista completă cu toate rudele, cunoştinţele, prietenii, vecinii, iubiţii… celor de PNL, de la PDL… Aceşti consilieri care se opun, dar rudele şi prietenii lor câştigă bani grei de la Primăria Capitalei. Nu vă este în avantaj acest subiect’, a declarat Firea.

Roxana Wring a replicat că USR ar încălca legea abia în momentul în care ar vota proiectele respective.

‘Doamna primar general ne-a ameninţat că, data viitoare, dacă nu votăm aşa cum consideră majoritatea PSD-ALDE, ne va da în judecată şi va face un vot nominal. Eu o informez pe doamna primar general că noi am încălca legea dacă am vota aşa cum spune dânsa. În al doilea rând, consilierii generali pot vota: pentru sau împotrivă. Au acest drept, deci nu încălcăm legea dacă votăm ‘nu”, a precizat ea.

Consilierul municipal PNL Cristian Olteanu a subliniat că liberalii nu sunt împotriva înfiinţării de companii municipale, în contextul în care administraţiile liberale din ţară au urmat la rândul lor un astfel de model.

‘Dar există o diferenţă foarte mare între ceea ce s-a întâmplat acolo şi ceea ce, din păcate, nu am făcut noi acum un an de zile, şi anume o dezbatere pe domeniile pe care se pot face societăţile comerciale. (…) Fiecare cetăţean plăteşte impozite şi are nevoie să ştie ce se întâmplă cu banii lui. Aceasta am cerut timp de un an de zile şi asta vă spun şi acum. Vă rog să scoateţi de pe ordinea de zi aceste nouă puncte, vă cer să faceţi o şedinţă dedicată acestui subiect, aşa cum am cerut acum câteva luni. Vă rog să puneţi pe acea ordine de zi un proiect de transparentizare a activităţii’, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Fabricantul bulgar de armament VMZ Sopot a înregistrat venituri record în 2023
Fabricantul bulgar de armament VMZ Sopot a înregistrat venituri record în 2023
Producătorul de armament VMZ Sopot, companie deţinută de statul bulgar, a raportat venituri record de 828 de milioane de leva în 2023, dublu faţă de cifra de afaceri din 2022, informează......
Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare cu inteligență artificială
Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare cu inteligență artificială
Samsung Electronics a prezentat miercuri seară o analiză detaliată a gamei sale de televizoare și soundbar-uri pentru ...
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni de majorare a capitalului social
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni ...
JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Ubitech Construcții S.R.L. intenționează să preia Copraag Entrepreneur ...