Sindicaliştii din IT&C: Multinaţionalele folosesc tertipuri la limita legii pentru a evita un contract colectiv de muncă

Privaţii se folosesc de diverse tertipuri la limita legii pentru a refuza angajaţilor încheierea unui contract colectiv de muncă, iar în acest context majoritatea salariaţilor din sectorul IT&C au pierdut bani la salarii, au afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, sindicaliştii din sectorului Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţii.
Economica.net - mie, 21 feb. 2018, 10:25
Sindicaliştii din IT&C: Multinaţionalele folosesc tertipuri la limita legii pentru a evita un contract colectiv de muncă

„Multinaţionalele din ţara noastră nu doresc o predictibilitate. Probabil că nu vor să plătească impozite sau alte taxe… Trebuie să ne întâlnim în acel punct comun. Acesta este să fim respectaţi ca şi cetăţeni, să primim acelaşi salariu, la nivel egal, pe aceeaşi funcţie. Nu am înţeles de ce un salariu trebuie să scadă în ianuarie faţă de decembrie… Există cazuri în care unora dintre salariaţi li s-a refuzat transferul contribuţiilor din partea angajatorului. Avem discrepanţe foarte mari, de exemplu 20% din bugetul de salarii este alocat la 80% dintre salariaţi, dar şi 80% din bugetul de salarii este alocat la 20% dintre salariaţi”, a declarat Florin Bica, preşedintele Sindicatului Naţional Telecomunicaţii Mobile (SNTM).

Acesta a menţionat că, alături de Blocul Naţional Sindical (BNS) şi Alianţa Sindicatelor din Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţii (ANTIC), organizaţia pe care o reprezintă îşi rezervă dreptul de a renunţa la serviciile şi produsele companiilor care au arătat dispreţ la adresa salariaţilor.

„Împreună cu Confederaţia BNS şi cu ANTIC, noi, SNTM, am decis ca, în solidaritate cu lucrătorii cărora nu li s-a aplicat corespunzător prevederile legale, prin păcălirea la salariile nete, în condiţiile în care înţelegem să ne solidarizăm, luăm în calcul să renunţăm, împreună cu membrii noştri şi familiile noastre, la produsele şi serviciile companiilor care au arătat dispreţ faţă de salariaţi. De asemenea, vom proceda la întocmirea unor blacklisturi cu toţi angajatorii care au înţeles să facă numai ceea ce vor. Privaţii se folosesc de diverse tertipuri la limita legii, de marginea gri a legii, în sensul în care un contract de muncă a dus la o împărţire a societăţii foarte ciudată. În timpul în care vorbim, suntem în legătură directă cu oamenii şi peste tot, fără nicio excepţie, le este refuzată încheierea unor contracte de muncă. Au existat diferenţe enorme la salarii, chiar şi de 200 – 300 de euro. Este un motiv în plus să înţeleg că moartea clinică a sectorului din telecomunicaţii este o temă naţională”, susţine oficialul SNTM.

La rândul său, Cristiana Matei, preşedintele Alianţei Sindicatelor din Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţii (ANTIC), a afirmat că un număr de 18 companii din România active în domeniul IT&C au scăzut salariile angajaţilor, însă acest lucru se întâmplă la majoritatea angajatorilor.

„Suntem o ţară de low cost şi am ajuns ca majoritatea lucrătorilor din IT&C să piardă la salarii. Doamna Olguţa Vasilescu spunea, recent, că angajatorii fură salariaţii, dar noi spunem că această Ordonanţă (OUG 79/2017, n.r.) a creat un dezechilibru în zona IT&C. Vrem ca şi salariaţii să fie conştienţi şi să sesizeze la noi aceste probleme, să ne îndreptăm împotriva companiilor. Companiile private au înţeles să acorde bonusuri angajaţilor, însă diminuate, dar care bonusuri nu se vor mai regăsi peste 20-30 de ani în calculul pensiilor. Angajatorii nu au respectat prevederile legale şi, în momentul de faţă, sindicatele din sectorul de comunicaţii se află într-o situaţie total ingrată. Suntem în posesia unor materiale din care rezultă fără dubiu că salariaţii din sectorul privat din sectorul de comunicaţii au suferit pierderi salariale din cauza aşa-zisei revoluţii fiscale. La ora actuală, toate companiile din IT&C din România apelează la acordarea de bonusuri salariaţilor, în loc să renegocieze contractele de muncă. Strict, din datele pe care le avem numai noi la sindicat, numărul companiilor este de 18. În prezent, peste 100.000 de salariaţi lucrează în sectorul IT&C. Numai programatorii beneficiază de prevederile noii Ordonanţe 3/2018 (pentru protejarea veniturilor unor categorii de salariaţi, n.r.), nu şi celelalte categorii de angajaţi din sectorul de profil”, a explicat Matei.

Reprezentanta ANTIC a subliniat că pe lista posturilor din IT care suferă de pe urma prevederilor legale se află, printre altele: administrator baze de date, analist, inginer sistem software şi programator de sisteme informatice.

Sindicaliştii care reprezintă sectorul Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţii consideră, totodată, că, în prezent, „se doreşte eliminarea sindicatelor din multinaţionalele din România”.

Alianţa Sindicatelor din Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţii (ANTIC) a organizat, miercuri, o conferinţă de presă cu tema ‘Lucrătorii din telecomunicaţii, în moarte clinică”.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Autovit demarează o campanie dedicată mașinilor noi care implică „peste 100 de dealeri”
Autovit demarează o campanie dedicată mașinilor noi care implică „peste 100 de dealeri”
Autovit, platformă online din România dedicată vânzării și cumpărării de mașini, demarează o campanie prin care pune la dispoziția potențialilor clienți „peste 1200 de autoturisme cu......
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a câştigat 109 miliarde de dolari în primul trimestru
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a câştigat 109 miliarde de dolari în primul trimestru
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume în condiţiile în care deţine active de peste 1.600 ...
Ţările UE trebuie să trimită sisteme antirachetă Ucrainei, spune Borrell
Ţările UE trebuie să trimită sisteme antirachetă Ucrainei, spune Borrell
Ţările Uniunii Europene trebuie să îşi trimită sistemele antirachetă pentru a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei, ...
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 10,8% în primele două luni
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 10,8% în primele două luni
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut ca serie brută cu 10,8%, în perioada 1 ianuarie -29 februarie 2024, faţă ...