Sindicate: Medicii reclamă tentative de intimidare pentru a face gărzi suplimentare

Sindicatul Promedica şi Alianţa Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical reclamă tentative de intimidare a doctorilor să facă gărzi suplimentare, arătând că aceştia au dreptul să aleagă dacă le pot onora sau nu, ţinând cont de faptul că sunt ore din timpul lor personal şi că plata pentru acestea este la un nivel mult sub tariful normei de muncă.
Economica.net - vin, 26 aug. 2016, 11:42
Sindicate: Medicii reclamă tentative de intimidare pentru a face gărzi suplimentare

Preşedinţii celor două organizaţii sindicale, Eleodor Cârstoiu şi Bogdan Tănase, susţin că medicii sunt îngrijoraţi de tentativele de intimidare şi de modul în care sunt obligaţi să îşi exercite meseria.

Aceştia precizează că medicii îşi cunosc obligaţiile faţă de pacienţi şi, în general, se străduiesc să le respecte, „deşi condiţiile în care îşi fac meseria sunt vitrege”.

„Subliniem faptului că în niciun moment nu s-a pus problema nerespectării obligaţiilor de serviciu care conforme contractului de muncă, pe care medicii îl depăşesc deseori, chiar şi neluând în calcul gărzile suplimentare. Medicii au dreptul de a alege daca mai pot onora gărzile suplimentare sau nu, ţinând cont că acestea sunt ore în afara normei de muncă, ore care fac parte din timpul personal al medicului, gărzile suplimentare fiind încă plătite la un nivel tarifar orar mult sub tariful normei de muncă”, arată cele două organizaţii sindicale.

Preşedinţii celor două sindicate atrag atenţia că nu ar trebui să existe un raport de forţă şi implicit intimidarea între angajator şi medic, în condiţiile în care responsabilitatea individuală a cadrelor medicale este extrem de mare.

Ministerul Sănătăţii anunţa, în 8 august, că Guvernul va aloca aproximativ 100 de milioane de lei pentru plata gărzilor suplimentare efectuate de medici începând din octombrie. Decizia Guvernului a venit după ce mulţi medici au anunţat că nu semnează contractele pentru gărzile suplimentare.

Colegiul Medicilor a atras atenţia că activitatea spitalelor ar risca să fie blocată, ca urmare a nerezolvării problemei gărzilor.

Pentru gărzile suplimentare, medicul încheie un contract individual de muncă cu timp parţial. Gărzile vor fi considerate atât vechime în muncă, cât şi vechime în specialitate.

Contractul de muncă pentru gărzi va da dreptul la concediu de odihnă plătit proporţional cu timpul lucrat pentru medicii care efectuează numai gărzi sau pentru cei care fac gărzi în alt spital decât cel la care sunt angajaţi, iar aşa numita „gardă obligatorie” va beneficia de acordarea sporului de 25 la sută pe timpul de noapte lucrat.

Te-ar mai putea interesa și
Farmec a realizat o cifră de afaceri de peste 71 de milioane de euro în 2023, în creștere cu aproape 20%
Farmec a realizat o cifră de afaceri de peste 71 de milioane de euro în 2023, în creștere cu aproape 20%
Compania Farmec anunță că a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de peste 358 de milioane de lei (peste 71 de milioane de euro), un nou record pentru producătorul român de produse......
Romgaz a devenit membru asociat al ARIR
Romgaz a devenit membru asociat al ARIR
ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii), promotorul conceptului de Investor Relations (IR), a anunțat ...
Parlamentul a numit noi membri în plenul Consiliului Concurenței
Parlamentul a numit noi membri în plenul Consiliului Concurenței
Parlamentul a numit noi membri în plenul Consiliului Concurenței, care se alătură președintelui autorității, Bogdan ...
O nouă autostradă: CNAIR a transmis către ANAP documentația pentru contractul de construire a Alternativei Techirghiol
O nouă autostradă: CNAIR a transmis către ANAP documentația pentru contractul de construire a Alternativei Techirghiol
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis astăzi către Agenţia Naţională pentru Achiziţii ...