Singura autostradă care ar putea fi terminată în 2016 nu va duce nicăieri

Autostrada cu cele mai mare şanse de a fi terminată anul acesta, respectiv Gilău-Nădăşelu, nu va putea fi dată în folosinţă până nu va fi construit şi podul care să facă legătura cu celălalt tronson din Autostrada Transilvania. Iar construcţia lui nici măcar nu a fost scoasă încă la licitaţie.
Economica.net - D, 17 iul. 2016, 20:53
Singura autostradă care ar putea fi terminată în 2016 nu va duce nicăieri

Lucrările pe Autostrada Gilău – Nădășelu sunt în plină desfășurare, iar gradul de execuție depășeşte 77%, anunţa recent Compania de Drumuri, pe pagina sa de Facebook. Termenul de finalizare a acestor lucrări este sfârşitul lui 2016, dar asta nu înseamnă că autostrada va fi deschisă atunci circulaţiei.

După cum observă şi utilizatorii Facebook care comentează la postarea Companiei de Drumuri, nu se va putea circula pe noua autostradă, lungă de 8,7 kilometri, dacă nu va fi construit şi podul peste Someşul Mic, din dreptul localităţii Gilău (foto în galerie).

„Podul peste Someș? Altfel lotul e utilizabil doar pentru reclama pe Facebook!”, „Pod la Gilău faceţi? Că altfel rămâne totul doar pentru sesiuni foto”, „Şi podul peste Someș? Că degeaba va fi gata tronsonul, că nu se va putea circula pe el…”- se arată în comentariile de pe Facebook.

Lucrările la podul peste Someşul Mic, lung de 320 de metri, care va face legătura între Gilău-Nădăşelu şi Gilău-Câmpia Turzii, urmau să înceapă anul acesta şi să fie finalizate în 2017, conform datelor de pe site-ul CNADNR.

Rămâne de văzut cum vor fi respectate aceste termene, având în vedere că licitaţia pentru construirea podului nu a fost încă lansată.

Mai mult, proiectantul podului a confirmat pentru ECONOMICA.NET că în lipsa acestuia nu se va putea circula pe noua autostradă.

„Proiectul de execuţie pentru acest pod este în faza finală de aprobare la CNADNR, tehnologia şi graficul de execuţie fiind corelate cu graficul de execuţie al tronsonului Gilău-Nădăşelu. Podul va face legătura între cele două tronsoane de autostradă, în lipsa lui nefiind posibilă circulaţia pe tronsonul Gilău-Nădăşelu„, a declarat Gabriel Bulgaru, vicepreşedinte tehnic al proiectantului podului, IPTANA.

CNADNR estima pentru iunie 2016 finalizarea proiectului tehnic şi reluarea procedurii de atribuire a contractului de lucrări pentru podul peste râul Someşul Mic şi canalul Hidroelectrica.

Având în vedere că acest termen a fost depăşit, Economica.net a solicitat Companiei de Drumuri să transmită când va fi reluată licitaţia pentru construirea noului pod. Vom publica răspunsul CNADNR când îl vom primi.

Cu un grad de execuţie de peste 77%, autostrada Gilău-Nădăşelu, construită de UMB Spedition, este proiectul cu cele mai mari şanse de a fi terminat anul acesta. Celelalte proiecte de autostrăzi la care se lucrează în prezent au un grad de execuţie mai mic de 55% şi se confruntă cu o serie de obstacole precum lipsa unor autorizaţii de construrie sau acorduri de mediu, conform informaţiilor de pe site-ul CNADNR.

De asemenea, anul acesta ar putea fi redată circulaţiei autostrada demolată, respectiv lotul 3 din Sibiu-Orăştie, unde CNADNR efectuează pentru prima dată lucrări de reparaţii în regie proprie.

Te-ar mai putea interesa și
Cum văd managerii economia României la începutul anului 2026
Cum văd managerii economia României la începutul anului 2026
Managerii din industrie, construcţii şi comerţul cu amănuntul estimează o scădere moderată a activităţii economice şi o evoluţie ascendentă a preţurilor pentru perioada decembrie 2025 -......
BYD va detrona Tesla din poziţia de cel mai mare producător de automobile electrice în 2025
BYD va detrona Tesla din poziţia de cel mai mare producător de automobile electrice în 2025
Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor pentru ...
China desfăşoară manevre militare majore în jurul Taiwanului
China desfăşoară manevre militare majore în jurul Taiwanului
China a început luni exerciţii militare majore în jurul Taiwanului, inclusiv exerciţii cu foc real, pe fondul tensiunilor ...
Alegeri Kosovo – Partidul naţionalist aflat la guvernare a câştigat detaşat legislativele. Şanse mari pentru un nou guvern după un an de blocaj politic
Alegeri Kosovo – Partidul naţionalist aflat la guvernare a câştigat detaşat legislativele. Şanse mari pentru un ...
Partidul prim-ministrului naţionalist din Kosovo Albin Kurti a câştigat detaşat alegerile legislative de duminică, deschizând ...