Situaţie dramatică la autostrăzi, în plin sezon al construcţiilor: progres mic pe şapte şantiere, regres pe alte trei

Vara, în plin sezon al construcţiilor, avansul lucrărilor pe majoritatea şantierelor de autostrăzi este mai degrabă unul dezamăgitor. Mai mult, pe trei dintre cele 11 şantiere se constată chiar regres, conform datelor de la Compania de Drumuri.
Economica.net - mar, 15 aug. 2017, 10:12
Situaţie dramatică la autostrăzi, în plin sezon al construcţiilor: progres mic pe şapte şantiere, regres pe alte trei

Constructorii de autostrăzi au realizat vara aceasta progrese pe şapte dintre cele 11 şantiere în lucru, conform datelor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), centralizate pe forumul PeUndeMerg.ro (galerie foto).

Sebeş – Turda, singura autostradă doar cu progrese

Cel mai mare progres, de doar opt puncte procentuale, pană la un grad de execuţie de 28%, a fost raportat vara aceasta pe lotul 1 al autostrăzii Sebeş – Turda de către italienii de la Pizzarotti.

Urmează italienii de la Tirrena Scavi, care au ajuns pe lotul 3 din Sebeş – Turda la un grad de execuţie de 86,15% în luna august, faţă de 80,10% în iunie.

Grecii de la Aktor au raportat la rândul lor un progres de aproape şase puncte procentuale pe lotul 2 din autostrada Sebeş – Turda, până la un grad de execuţie de 34% în august.

Un progres de circa patru puncte procentuale au raportat şi austriecii de la Porr, care lucrează pe lotul 4 al acestei autostrăzi şi care au ajuns la un nivel al lucrărilor de 75,50% în august.

Lugoj – Deva, două progrese şi un regres

Progrese mici au fost înregistrate vara aceasta şi pe două dintre cele trei şantiere ale autostrăzii Lugoj – Deva.

Astfel, pe lotul 4, constructorul român Spedition UMB a avansat de la 53,10% în iunie până la 55,50% în august.

Şi pe lotul 2, italienii de la Salini Impregilo au ajuns la un grad de execuţie de 60,87% în august, faţă de 60,53% în iunie.

Pe de altă parte, pe lotul 3 al spaniolilor de la Comsase constată un regres de la 78,35% în iunie şi 80,91% în iulie până la 74,52% în august. Procentul a fost recalculat de Inginer, raportat inclusiv la lucrările suplimentare impuse prin Acordul de Mediu revizut, se explică pe site-ul CNAIR.

O posibilă explicaţie ar putea fi incidentul petrecut recent pe acest lot, când s-a prăbuşit un rambleu iar constructorul a trebuit să refacă lucrarea acolo.

A3, autostrada cu cele mai multe probleme

Situaţia este însă mai dramatică pe Autostrada Bucureşti – Braşov – Borş (A3), unde au fost progrese doar pe un şantier din cele patru în lucru.

Singurul progres a fost pe lotul austriecilor de la Strabag din autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş. Mai exact, gradul de execuţie de pe lotul 2 Târgu Mureş – Ogra a ajuns în august la 29,48%, faţă de 27,45% în iunie.

Pe lotul italienilor de la Astaldi, Ogra – Câmpia Turzii 2, lucrările au stagnat la nivelul de 5%.

Pe tronsonul Gilău – Nădăşelu, construit de asocierea Tehnostrade – Spedition UMB, se constată însă un regres semnificativ, de la 92,46% în iunie până la 86,93% în august.

Regres există şi pe ciotul de la intrarea în Capitală a autostrăzii Bucureşti – Ploieşti. Astfel, după ce în iunie avea un avans de 27% al lucrărilor, acum asocierea Aktor – Euroconstruct Trading 98 apare cu un procent de 21,50%.

Progresele mici de pe şantierele de autostrăzi din plin sezon al construcţiilor pun sub semnul întrebării eventualele inaugurări anunţate pentru anul acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Joe Biden presează Congresul să adopte planul său de ajutor pentru Ucraina. Zelenski avertizează că țara sa riscă să piardă războiul
Joe Biden presează Congresul să adopte planul său de ajutor pentru Ucraina. Zelenski avertizează că țara sa riscă ...
Joe Biden a reiterat luni un apel presant Congresului pentru a adopta un buget de zeci de miliarde de dolari ca ajutor militar pentru Ucraina, blocat în prezent de opoziţia republicană, scrie AFP....
Șeful AIEA: Ne apropiem „periculos de un accident nuclear”la Zaporojie
Șeful AIEA: Ne apropiem „periculos de un accident nuclear”la Zaporojie
"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie ...
Israelul va răspunde atacului iranian, confirmă şeful Statului Major israelian
Israelul va răspunde atacului iranian, confirmă şeful Statului Major israelian
Israelul va răspunde Iranului pentru atacul efectuat de acesta cu peste 300 de drone şi rachete, a declarat luni şeful ...
Reuters: Un acord ruso-ucrainean pentru restabilirea coridorului cerealelor în Marea Neagră a eşuat după ce Ucraina s-a retras
Reuters: Un acord ruso-ucrainean pentru restabilirea coridorului cerealelor în Marea Neagră a eşuat după ce Ucraina s-a ...
Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în ...