Societăţile din industrie ar putea primi ajutoare de stat pentru investiţii în cogenerare de la MFE – proiect

Societăţile din industrie ar putea primi ajutoare de stat de până la 6 milioane de euro, pe proiect, pentru sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă, banii provenind din fondurile europene 2014-2020, conform unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
Economica.net - mie, 16 nov. 2016, 10:23
Societăţile din industrie ar putea primi ajutoare de stat pentru investiţii în cogenerare de la MFE - proiect

‘Potenţialii beneficiari sunt societăţile din industrie/reprezentantul desemnat al unui parc industrial (administratorul parcului sau distribuitorul de energie al parcului) cu consumuri energetice de peste 200 tep/an, care pot dovedi un necesar util de energie termică pentru procesele industriale cu o durată de minim 4000-5.000 h/an şi care necesită simultan şi o cantitate suficientă de energie electrică ce poate fi asigurată de grupuri de cogenerare. (…) Sprijinul financiar vizează atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul Axei prioritare 6 ‘Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon’, Obiectivul Specific 6.4-Creşterea economiilor în consumul de energie primară produsă in sisteme de cogenerare de înaltă eficienţă din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, prin investiţii în centrale electrice de cogenerare de înaltă eficienţă de maximum 8MWe, pe gaz natural, biomasă şi gaze reziduale provenite din procese industriale’, se arată în proiect.

Bugetul total estimat alocat al schemei este de peste 81,1 milioane euro (echivalent în lei) din care 85% reprezintă fonduri europene nerambursabile asigurate prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi 15% reprezintă fonduri de cofinanţare publică asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Fondurilor Europene.

Pentru 2017, suma alocată se ridică la 16,2 milioane euro, iar ajutorul maxim care se poate acorda pentru un proiect de investiţii nu poate depăşi 6 milioane euro. Prezenta schemă se aplică până la data de 31 decembrie 2020. Cheltuielile aferente contribuţiei de la bugetul de stat vor fi reflectate în bugetul Ministerului Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru POIM (conform prevederilor OUG nr. 40/2015). AM POIM are rolul de furnizor al ajutorului de stat şi administrator al schemei.

Conform proiectului, implementarea schemei de ajutor de stat va conduce la de economii în consumul de combustibili / energie primară prin procese de cogenerare de înaltă eficienţă, la evitarea emisiilor de carbon aferente combustibililor fosili (efect de cogenerare). Prin realizarea acestor proiecte se urmăreşte creşterea cu 50 MWe a puterii instalate în cogenerare.

România s-a angajat să atingă obiectivul privind consumul de energie primară de 43 tep până în 2020, ceea ce înseamnă o reducere de 19% faţă de consumul de energie primară estimat.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una dintre primele două creşteri economice din Europa și ne vom încadra în deficitul asumat (Video)
Marcel Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una dintre primele două creşteri economice din Europa și ne vom încadra ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, la Târgovişte, că la sfârşitul anului România va avea una dintre primele două creşteri economice din Uniunea Europeană şi o încadrare în......
MApN continuă recrutarea de militari profesioniști. Peste 3.800 de posturi sunt vacante
MApN continuă recrutarea de militari profesioniști. Peste 3.800 de posturi sunt vacante
doua a campaniei de selecţie fiind disponibile peste 3.800 de posturi vacante în 32 judeţe din ţară şi în municipiul ...
Prețul spot al energiei electrice din România este cel mai mare din Europa, mâine, de patru ori mai mare decât în Germania. Prețul e mare în toată zona noastră, ciudățenii și posibile explicații
Prețul spot al energiei electrice din România este cel mai mare din Europa, mâine, de patru ori mai mare decât în Germania. ...
Prețul spot al energiei electrice livrate mâine în România este cel mai mare din Europa, de patru ori mai scump decât ...
Protest spontan al angajaților din aparatul de lucru al Guvernului. Ce spune Ciolacu
Protest spontan al angajaților din aparatul de lucru al Guvernului. Ce spune Ciolacu
Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului participă luni la un protest spontan, ca urmare a faptului că nu le-au fost ...