Sofiane Benmaghnia preia funcţia de director general al Holcim România

Sofiane Benmaghnia va prelua funcţia de director general al Holcim România începând cu 1 aprilie 2016. Sofiane îl înlocuieşte pe François Petry, care a devenit recent CEO Aggregates Industries – subsidiara LafargeHolcim din Regatul Unit.
Andrada Ghira - lun, 08 feb. 2016, 10:08
Sofiane Benmaghnia preia funcţia de director general al Holcim România

Canadianul algerian Sofiane Benmaghnia, în vârstă de 39 de ani, este director general al Meftah Cement Operations, Aggregates & Concrete în Algeria din 2011, iar anterior a deţinut poziţia de director financiar al Lafarge Betoane și Agregate în Orientul Mijlociu timp de trei ani.

Benmaghnia s-a alăturat grupului LafargeHolcim în 1999 ca analist financiar. De atunci, el și-a construit cariera în cadrul LafargeHolcim, pe diferite piețe în care grupul activează (America de Nord, Orientul Mijlociu, Africa și Europa), îndeplinind atât roluri strategice, cât și operaționale, și acumulând peste 16 ani de experiență în industria cimentului.

„Holcim România este una dintre companiile cu performanțe foarte bune. Aceste rezultate sunt meritele unei echipe unice de perfecționiști desăvârșiți care continuă să depășească standardele în fiecare proiect în care sunt implicați. Echipa din România, alături de oportunitățile pe care noul Grup le aduce – cercetare și capacitate de inovare, expertiză globală, capital financiar solid – va continua acest trend ascendent. Îmi asum angajamentul de a păstra poziția Holcim România ca o companie care creează valoare pentru toate părțile interesate, de la angajați la clienți, parteneri și comunități”, a declarat Sofiane Benmaghnia.

Sofiane este CPA (Certified Public Accountant), CMA (Certified Management Accountant) și este licențiat în Comerț la Universitatea din Tunisia, deține o certificare în contabilitate de gestiune de la Universitatea Concordia din Montreal (Canada), precum și un executive MBA de la Universitatea Sherbrooke din Canada.

În ultimii doi ani, François Petry, de naționalitate franceză, în vârstă de 48 de ani, a condus subsidiara din România a Holcim, într-un moment istoric care a dus la crearea liderului mondial în industria materialelor de construcții – Grupul LafargeHolcim. La 1 decembrie 2015, François Petry a fost numit CEO al Aggregates Industries – subsidiara LafargeHolcim din Regatul Unit.

Holcim (Romania) S.A. deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Alesd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 14 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. Holcim (Romania) S.A. are aproximativ 800 de angajați. Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge și Holcim în 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...