SONDAJ. 1,1 milioane de britanici regretă că au votat pentru BREXIT

1.130.000 de britanici regretă că au votat pentru ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană, arată un sondaj comandat de săptămânalul „Mail on Sunday”, care a făcut campanie pentru Brexit. Mai precis, 7 la sută dintre cei care au votat pentru a părăsi Uniunea s-au răzgândit între timp, fiind de părere că Brexitul le va afecta negativ locul de muncă, salariul, pensia şi impozitele, informează Digi 24. 
Economica.net - Dum, 26 iun. 2016, 09:35
SONDAJ. 1,1 milioane de britanici regretă că au votat pentru BREXIT

La referendumul din 23 iunie, 51,9 la sută dintre britanici au votat pentru ieşirea Marii Britanii din UE, reprezentând 17.410.742 de alegători. De partea proeuropeană au votat 48,1 la sută, adică 16.141.241 alegători. Diferența de voturi a fost de 1.269.501.

Dintre cei care au votat pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, 7% regretă acum alegerea făcută. Explicaţia ar putea fi că oamenii se tem că Brexitul le va schimba viaţa. De altfel, sondajul arată că 26% sunt de părere că le va afecta negativ locul de muncă şi 23% cred că efectul va fi pozitiv.

37% cred că vor avea salarii mai mici, cu 17% mai mulţi decât cei care sunt de părere că lefurile le vor creşte.

Regrete au şi 4 la sută dintre cei care au votat PENTRU a rămâne în UE, adică 696.000 de persoane.

Săptămânalul britanic care a comandat sondajul calculează că, dacă toţi aceşti oameni ar fi votat joi după convingerile de acum, rezultatul votului ar fi rămas acelaşi. Însă diferenţa de voturi în favoarea Brexitului s-ar fi redus de la 1,27 milioane la 400.000.

Rezultatul ar arăta însă foarte diferit la un al doilea referendum, dacă Marea Britanie nu ar fi nevoită să respecte regula europeană a libertăţii de mişcare. Atunci, 49% dintre intervievaţi ar vota pentru a rămâne în UE, faţă de 37% care ar vota retragerea. 14% nu ştiu cum ar vota în această situaţie.

Sondajul a fost realizat online de institutul Survation pe un eşantion de 1.033 de persoane, pe 24 şi 25 iunie.

SONDAJ. Regrete după Brexit

Regretaţi că aţi votat pentru ieşirea din UE?

DA 7% (1.130.000 de oameni)

NU 93%

Regretaţi că aţi votat pentru rămânerea în UE?

DA 4% (696.000 de oameni)

NU 96%

Ieşirea din UE vă afectează locul de muncă pozitiv/negativ?

NEGATIV 26%

POZITIV 23%

Ieşirea din UE vă afectează salariul pozitiv/negativ?

NEGATIV 37%

POZITIV 20%

Dacă Marea Britanie ar fi scutită de obligativitatea de a respecta libertatea de mişcare, cum aţi vota?

PENTRU A RĂMÂNE ÎN UE 49%

PENTRU A IEŞI DIN UE 37%

NU ŞTIU 14%

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...