Specialiştii Băncii Mondiale vin pe 30 octombrie în România în prima misiune pentru autostrada Ploieşti – Braşov

Ministrul român de Finanţe, Ionuţ Mişa, a discutat la Washington cu vicepreşedintele Băncii Mondiale, Cyril Muller, în vederea unei finanţări pentru autostrada Ploieşti – Braşov. Banca şi-a declarat sprijinul, urmând să demareze deja prima misiune tehnică începând cu data de 30 octombrie 2017.
Economica.net - mie, 18 oct. 2017, 12:55
Specialiştii Băncii Mondiale vin pe 30 octombrie în România în prima misiune pentru autostrada Ploieşti – Braşov

Ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, a participat în perioada 11 – 16 octombrie 2017, la Reuniunea anuală a Grupului Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, la Washington D.C., SUA, eveniment la care România participă din anul 1972.

Ministrul Finanţelor Publice a avut o serie de întâlniri care au vizat discuţii despre strategia fiscal-bugetară 2017-2019, dând asigurări că România îşi va menţine deficitul bugetar sub 3% în 2017 şi 2018.

Agenda delegaţiei române a cuprins şi întâlniri cu reprezentanţii Băncii Mondiale (BM), ministrul Ionuţ Mişa apreciind sprijinul Băncii în convenirea celor mai eficiente soluţii pentru depăşirea obstacolelor întâmpinate în implementarea proiectelor susţinute din împrumuturile incluse în portofoliul actual.

Un element important al discuţiei, pe lângă cel referitor la proiectele mari de infrastructură, a vizat implicarea activă a specialiştilor BM, împreună cu alte instituţii financiare internaţionale, în privinţa celor 8 spitale regionale pe care autorităţile române le consideră o prioritate pentru cetăţeni.

„Obiectivele de dezvoltare urmărite în cadrul proiectelor actuale sunt în continuare prioritare, inclusiv prin prisma impactului acestora asupra îndeplinirii obiectivelor Programului de Guvernare. În privinţa noilor proiecte, avem în vedere clarificarea ariilor de interes/obiectivelor care pot beneficia de asistenţă tehnică şi/sau financiară a Băncii, plecând de la priorităţile prezentate de Guvernul României”, a susţinut oficialul român.

Cu ocazia prezenţei la reuniunea anuală a Fondului Monetar Internaţional şi a Grupului Băncii Mondiale, ministrul Ionuţ Mişa a participat la o masă rotundă cu reprezentanţii unor companii membre ale Consiliului de Afaceri Americano – Român (AMRO).

Oficialul român a precizat că România oferă oportunităţi multiple companiilor americane, în special în domenii precum apărarea, cercetarea – dezvoltarea, domeniul sănătăţii sau infrastructura, invitând companiile prezente la reuniune să exploreze noi posibilităţi de extindere a activităţilor lor din ţara noastră.

Programul ministrului român la Washington a inclus, totodată, întâlniri cu reprezentanţi ai Constituentei Olandeze (din care face parte şi România), cu reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), dar şi cu cei ai IFC (Corporaţia Financiară Internaţională).

Ministrul Finanţelor Publice a fost însoţit la Washington de secretarii de stat cu atribuţii pe relaţia cu instituţiile financiare internaţionale şi fiscalitate.

Autostrada Ploieşti – Braşov include secţiunea Comarnic – Braşov, pe care statul a încercat de trei ori să o construiască prin concesiune, însă fără succes.

Pe 2 octombrie, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru construirea lotului 5 Râşnov – Cristian al autostrăzii Comarnic – Braşov cu Asocierea Alpenside – Specialist Consulting.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul vrea să pună ordine pe piața cripto și dă o orodonanță prin care furnizorii de servicii de criptoactive sunt obligați să transmită informații către ANAF
Guvernul vrea să pună ordine pe piața cripto și dă o orodonanță prin care furnizorii de servicii de criptoactive sunt ...
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanţă de urgenţă prin care este modificat Codul de procedură fiscală astfel încât furnizorii de servicii de criptoactive vor avea obligaţia sa transmită......
Comisia Europeană a acceptat angajamentele asumate de TikTok privind transparența publicității sale
Comisia Europeană a acceptat angajamentele asumate de TikTok privind transparența publicității sale
Comisia Europeană a anunţat vineri că angajamentele asumate de gigantul chinez TikTok de a furniza registre de publicitate ...
Ministerul Agriculturii a prelungit până la 15 decembrie termenul limită pentru depunerea cererilor de plată aferente proiectelor finanțate prin PNDR 2014-2020
Ministerul Agriculturii a prelungit până la 15 decembrie termenul limită pentru depunerea cererilor de plată aferente ...
Termenul limită pentru depunerea cererilor de plată aferente proiectelor finanţate prin PNDR 2014-2020 a fost prelungit ...
Bolojan i-a cerut ministrului Mediului să completeze raportul preliminar despre situația crizei apei din Prahova și Dâmbovița, pentru a fi stabiliți vinovații. „Un ministru nu poate să-şi asume răspunderea pentru deciziile altor oameni”
Bolojan i-a cerut ministrului Mediului să completeze raportul preliminar despre situația crizei apei din Prahova și Dâmbovița, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că i-a cerut ministrului Mediului, Diana Buzoianu, să completeze raportul preliminar ...