Statul relansează autostrada Comarnic- Braşov

CNADNR va selecta un consultant care să aducă la zi studiul de fezabilitate realizat în urmă cu mai mulţi ani. Îl va plăti cu circa 5 milioane de euro
Florin Cojocaru - sâm, 05 mai 2012, 10:23
Statul relansează autostrada Comarnic- Braşov

Compania de Autostrăzi a lansat licitaţia pentru selectarea unui consultant ca să reactualizeze studiul de fezabilitate pentru tronsonul Comarnic-Braşov al autostrăzii Bucureşti-Braşov, proiect care a eşuat în 2009. Potrivit unui comunicat al Companiei, consultantul ales va elabora toate studiile şi analizele necesare deciziei de concesiune şi va recomanda cea mai bună structură financiară care să poată atrage investitori privaţi. „Totodată, câştigătorul licitaţiei va asigura asistenţa tehnică, juridică şi financiară în pregătirea, lansarea şi atribuirea contractului de concesiune, precum şi asistarea în etapa de închidere financiară, şi va întocmi documentaţia aferentă contractului dintre sectorul privat şi Autoritatea Contractantă”, se mai arată în comunicat.

Valoarea contractului este de 23 de milioane de lei, fără TVA, bani care urmează să fi plătiţi de la bugetul de stat.

Construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov a fost atribuită în 2008 consorţiului greco-francez Aktor-Vincy. Anunţată, cu surle şi trâmbiţe, drept un proiect grandios şi o „operă de artă” după cum spunea fostul Dorin Tiron, fost director la CNADNR. Parteneriatul a eşuat lamentabil un an mai târziu, când investitorii străini au abandonat proiectul, motivând că nu au putut găsi finanţare la bănci.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...