Studiu: 64% dintre IMM-uri păstrează date importante ale clienţilor pe dispozitivele mobile ale angajaţilor

Aproape două treimi (64%) dintre întreprinderile mici şi mijlocii, respectiv aproximativ jumătate dintre companiile foarte mici (VSB) păstrează date importante ale clienţilor pe dispozitivele mobile ale angajaţilor, reiese dintr-un studiu realizat de Kaspersky Lab, dat publicităţii marţi.
Economica.net - mar, 26 iun. 2018, 15:07
Studiu: 64% dintre IMM-uri păstrează date importante ale clienţilor pe dispozitivele mobile ale angajaţilor

În acest context, specialiştii avertizează că scurgerea acestor date ar putea afecta serios reputaţia companiei, precum şi să creeze pierderi financiare. „Companiile mari au, în mod normal, resurse pentru a trece peste astfel de dificultăţi, dar organizaţiile mai mici s-ar putea confrunta cu consecinţe dramatice, cum ar fi afectarea operaţiunilor sau chiar clienţi pierduţi”, notează experţii.

În acelaşi timp, circa două treimi (63%) dintre companiile cu până la 249 de angajaţi folosesc unul sau mai multe servicii de aplicaţii de business, iar 73% dintre IMM-uri folosesc deja cel puţin un serviciu cloud, printre cele mai populare fiind e-mail-ul şi serviciile de stocare a documentelor, financiare şi de contabilitate.

Potrivit sursei citate, jumătate (50%) dintre companiile cu până la 49 de angajaţi (denumite VSB), dar şi 40% dintre companiile care numără între 50 şi 249 de membri, au angajaţi care lucrează cu regularitate în afara biroului şi au nevoie de acces la date şi aplicaţii prin intermediul cloud-ului. În acest context, cercetarea de specialitate arată că 56% dintre firmele VSB folosesc cel puţin un serviciu cloud.

„Totuşi, folosirea activă a cloud-ului are şi un dezavantaj: infrastructurile IT din organizaţii îşi consolidează serviciile şi aplicaţiile, dar uneori constată că nu au nivelul dorit de control şi vizibilitate asupra lor. Prin urmare, 66% dintre companiile cu un număr de angajaţi între 1 şi 249 întâmpină dificultăţi în a administra aceste infrastructuri IT eterogene. Complexitatea tot mai mare le obligă pe IMM-uri să aibă o nouă abordare asupra managementului infrastructurii. Totuşi, problema este că specialiştii interni IT nu au întotdeauna suficiente cunoştinţe pentru a face faţă acestei provocări. Mai mult, 14% dintre companiile care au între 50 şi 249 de angajaţi încredinţează managementul securităţii IT unor angajaţi care nu sunt specialişti IT, de fapt. Acest lucru poate duce la riscuri la adresa securităţii cibernetice a companiilor, pe care organizaţiile nu au întotdeauna suficient timp să le evalueze, pentru că se concentrează pe dezvoltarea afacerii lor”, se arată în concluziile studiului de specialitate.

Datele cercetării mai arată că 49% dintre companiile foarte mici, respectiv 64% dintre IMM-uri, păstrează date importante ale clienţilor pe dispozitivele mobile ale angajaţilor.

Totodată, aproape două treimi (64%) dintre respondenţii din cadrul firmelor de tip VSB sunt convinşi că furnizorul este responsabil cu securitatea aplicaţiilor de schimb de documente, în timp ce 56% dintre respondenţii din IMM-uri sunt de aceeaşi părere.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...