SUA: Un fost preşedinte al Adunării Generale a ONU, inculpat pentru corupţie

Un fost preşedinte al Adunării Generale a ONU, John Ashe, a fost inculpat de justiţia americană pentru primirea a peste 1,3 milioane de dolari drept mită de la oameni de afaceri chinezi în schimbul facilitării unor proiecte imobiliare, relatează marţi AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 06 oct. 2015, 17:43
SUA: Un fost preşedinte al Adunării Generale a ONU, inculpat pentru corupţie

John Ashe (61 de ani), ambasador al statului Antigua şi Barbuda timp de 10 ani până în noiembrie 2014, a fost ales în iunie 2013 preşedinte al celei de-a 68-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, desfăşurată între septembrie 2013 – septembrie 2014.

Ashe este acuzat de autorităţile americane că ar fi acceptat, între 2011 şi 2014, peste 1,3 milioane de dolari de la un grup de cinci persoane, se arată în documentul dat publicităţii marţi de procurorul federal din Manhattan (New York), Preet Bharara.

După acest anunţ, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, s-a declarat ‘şocat şi profund tulburat’ de acuzaţiile de corupţie aduse fostului preşedinte al Adunării Generale, apreciind că acestea ‘vizează însăşi inima integrităţii Naţiunilor Unite’. ‘Corupţia nu este o practică obişnuită la ONU’, a subliniat purtătorul de cuvânt al lui Ban, Stéphane Dujarric, într-un comunicat, precizând că, dacă va fi contactat, Secretariatul ONU va coopera cu autorităţile americane.

Potrivit procurorilor, gruparea celor cinci conta pe Ashe pentru a-i facilita construirea unui centru de conferinţe sponsorizat de ONU în Macao, în sudul Chinei, cu un buget de mai multe miliarde de dolari, precum şi concretizarea unor proiecte imobiliare în Antigua şi Barbuda.

Procurorii susţin că John Ashe a primit sute de mii de dolari în conturi bancare, precum şi diverse avantaje în natură.

Cei cinci se foloseau de o falsă organizaţie guvernamentală, al cărei preşedinte de onoare, adjunctul reprezentantului Republicii Dominicane la ONU, Francis Lorenzo, primea un salariu lunar de 20.000 de dolari.

Pe lângă Lorenzo, mai sunt inculpaţi pentru dare de mită doi oameni de afaceri, unul chinez şi altul de origine chineză, precum şi preşedinta şi directoarea financiară ale ONG-ului.

Principalul inculpat în acest dosar este magnatul imobiliar din Macao, Ng Lap Seng, cu o avere estimată la 1,8 miliarde de dolari, arestat şi plasat în detenţie preventivă pe 24 septembrie. El este acuzat că a introdus ilegal în SUA peste 4,5 milioane de dolari în numerar într-o perioadă de doi ani.

Te-ar mai putea interesa și
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) la uzina sa de la Valencia (Spania), transmite Reuters, relatează Agerpres....
TeraPlast a finalizat preluarea grupului austriac Wolfgang Freiler
TeraPlast a finalizat preluarea grupului austriac Wolfgang Freiler
TeraPlast a încheiat achiziția grupului Wolfgang Freiler, intrând de astăzi în proprietatea pachetului de 100% din capitalul ...
Grindeanu: România are, de astăzi, peste 1.091 kilometri de autostradă și de drum expres în circulație
Grindeanu: România are, de astăzi, peste 1.091 kilometri de autostradă și de drum expres în circulație
Rețeaua de autostrăzi și drumuri expres în exploatare a României a ajuns la peste 1.091 de kilometri, transmite pe pagina ...
Grupul Lavazza raportează realizarea unei cifre de afaceri de peste 3 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 13%. Profitul însă a scăzut
Grupul Lavazza raportează realizarea unei cifre de afaceri de peste 3 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 13%. Profitul ...
Consiliul director al Grupului Lavazza a aprobat declarațiile financiare consolidate la 31 decembrie 2023 și a anunțat ...