Subvenție de 20.000 lei la cumpărarea unei mașini electrice și de 5.000 lei pentru hibrid – proiect

Ministerul Mediului propune acordarea unor subvenții de 20.000 de lei la cumpărarea unui autovehicul pur electric și de 5.000 de lei la achiziția unui autovehicul electric hibrid, potrivit unui proiect de ordonanață a Guvernului lansat în dezbatere publică, anunţă Mediafax.
Economica.net - mar, 21 iul. 2015, 16:55
Subvenție de 20.000 lei la cumpărarea unei mașini electrice și de 5.000 lei pentru hibrid - proiect

Aceste subvenții vor fi acordate sub formă de ecotichet din bugetul Fondului pentru Mediu, se arată în proiectul de modificare a Ordonanțaei de Urgență a Guvernului 9/2013 privind timbrul de mediu, potrivit Mediafax.

Ecotichetul are „o valoare de 20.000 de lei pentru achiziționarea unui autovehicul pur electric şi o valoare de 5.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50g/km”, se arată în proiectul de OG.

Persoanele fizice, persoanele juridice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice vor beneficia de un ecotichet pentru fiecare astfel de autovehicul achiziționat.

La sfârşitul lunii aprilie, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Adrian Gearâp, declara că AFM propune acordarea unei subvenţii de 20.000 de lei la cumpărarea unui autoturism electric, urmând să deruleze în paralel şi o sesiune de finanţare pentru amplasarea de prize.

În 2013, AFM a derulat o sesiune de finanţare în cadrul căreia au fost alocate 100 de ecotichete pentru achiziţia de automobile electrice. Singurul solicitant care a beneficiat de reducerea de 12.000 de lei la cumpărarea unei maşini de acest tip a fost municipiul Moineşti, judeţul Bacău. În 2014 nu a mai fost derulată vreo sesiune de finanţare.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru....
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat că ţara sa este pregătită să ajute Ucraina să repatrieze ...
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
Prime Kapital a inaugurat astăzi, 25 aprilie, deschiderea celui mai nou mall din Pitești, județul Argeș. Investiția ...
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu comiteţi o infracţiune, pentru că orice transmitere ...