academia de stiinte din romania

Universitatea din Bucureşti dezavuează iniţiativa creării Academiei de Ştiinţe din România

Adoptarea de către fosta Asociaţie a Oamenilor de Ştiinţă a titulaturii ”Academia de Ştiinţe din România”, cu un statut juridic şi social echivalent cu cel al Academiei Române, aşa cum se preconizează în demersul iniţiat de unii membri ai Parlamentului României, poate aduce prejudicii incalculabile prestigiului ştiinţei şi culturii româneşti, atât în ţară, cât şi peste hotare. Sursă indezirabilă de confuzii şi de privilegii nejustificate, această iniţiativă poate compromite grav seriozitatea politicilor publice autohtone privind aspiraţiile legitime către excelenţă în activitatea intelectuală şi artistică, într-o perioadă în care atât cercetarea, cât şi creaţia din România sunt supuse unor provocări deosebit de dificile, atrage atenţia Universitatea din Bucureşti. 

Universitatea din Bucureşti dezavuează iniţiativa creării Academiei de Ştiinţe din România