angajati tarom

Sindicate: Dacă TAROM nu va fi exceptată de la legea privind măsurile fiscal-bugetare, din 1 decembrie nu vom mai ridica avioanele de la sol

Membrii Sindicatului Unit TAROM (SUT) atenţionează că, începând cu data de 1 decembrie, nu vor mai ridica niciun avion de la sol, dacă nu va fi exceptată compania de la prevederile Legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

Sindicate: Dacă TAROM nu va fi exceptată de la legea privind măsurile fiscal-bugetare, din 1 decembrie nu vom mai ridica avioanele de la sol
Câți bani a pierdut TAROM în 2022

Câți bani a pierdut TAROM în 2022

Grindeanu: Vrem să salvăm TAROM. N-am întâlnit instituţie cu angajaţi mai mulţi, neamuri între ei

Angajaţii TAROM nu au garanţia unor cheltuieli decente cu salariile nici cu bugetul de venituri şi cheltuieli propus în 2023 - sindicat

Angajaţii TAROM nu au garanţia unor cheltuieli decente cu salariile nici cu bugetul de venituri şi cheltuieli propus în 2023 – sindicat

Negocieri eşuate la TAROM. Sindicatul Unit TAROM declanşează conflictul de muncă

Grindeanu: Tarom trebuie să ajungă la 90% personal navigant şi 10% personal suport, nu invers

Sindicaliştii TAROM protestează la sediul companiei

Sindicaliştii Tarom protestează în aprilie. Printre nemulţumiri - lipsa unei grile de salarizare şi personal insuficient

Sindicaliştii Tarom protestează în aprilie. Printre nemulţumiri – lipsa unei grile de salarizare şi personal insuficient

Decizie bizară la TAROM: Toți cei 1.400 de angajați vor lucra doar patru zile din cinci în plin sezon estival. Salariile scad cu 20%, iar zborurile riscă să fie întârziate

Restructurare la TAROM: Niciun angajat nu a fost concediat, au fost doar plecări voluntare

Drulă: Planul de restructurare Tarom - flotă mai mică şi reducerea personalului. Compania ar putea reveni pe profit în 2024-2025

Drulă: Planul de restructurare Tarom – flotă mai mică şi reducerea personalului. Compania ar putea reveni pe profit în 2024-2025

Pierderi de 454 milioane de lei şi venituri la jumătate pentru TAROM în 2020, al 13-lea an pe pierdere pentru compania națională

Bode: TAROM va merge înainte. Ne-am propus ca undeva în 4-5 ani compania să devină profitabilă

Restructurări masive la Tarom, din cauza COVID 19. Sute de oameni vor pleca de la compania de stat în două săptămâni (SURSE)

„Curăţarea” Tarom – Bode: Planul de restructurare, dacă nu este dus la îndeplinire acum, este ultimul drum. Sperăm ca din 2024 să fie pe profit

Cuc: Peste 300 de angajaţi ai Tarom vor fi concediaţi. Dacă sunt competenţi, îşi vor găsi alte joburi

Ministrul Transporturilor: TAROM-ul trebuie subţiat şi trebuie eficientizat în ceea ce priveşte regimul cheltuielilor

Cuc: Angajaţii TAROM care ar putea fi disponibilizaţi nu vor mai primi 18 salarii compensatorii, ci în jur de opt

Ministrul Transporturilor anunță restructurarea TAROM

Tarom va înregistra al zecelea an consecutiv de rezultate negative. Compania estimează pierderi de 41,2 milioane lei în 2017

Tarom a înregistrat pierderi de 47 milioane de lei în 2016, cu 71% mai mari, iar cifra de afaceri s-a redus cu 5,6%

Programul de guvernare al PSD: 30 de avioane în rate pentru Tarom şi zboruri spre America sau Asia

Tarom zboară pe pierderi şi 2016. Compania vrea să înlocuiască avioanele A310 şi ATR 42/72

Tarom a ratat ţinta şi a zburat pe pierdere şi în 2015

Grevă spontană la Tarom. Zeci de angajaţi ai Direcţiei Tehnice protestează

Grevă spontană la Tarom a angajaţilor care se ocupă cu mentenanţa aeronavelor

Ministrul Transporturilor: Tarom are o flotă veche şi o dimensionare nepotrivită a personalul.O să am întâlniri cu membrii CA

Tarom estimează pentru acest an pierderi de 49 milioane lei şi ia în calcul reducerea personalului

Director TAROM: Cred că nu va fi conflict de muncă. Compania nu îşi permite majorări salariale

Conflict de muncă la Tarom. Sindicatele ameninţă cu greva

Protest la TAROM. Cursa București-Salonic a fost anulată din cauza lipsei de personal