card national de sanatate duplicat

Întârzieri de cinci luni la emiterea cardurilor naţionale de sănătate duplicat. CNAS refuză să spună unde e blocajul

De circa cinci luni de zile, unele dintre persoanele asigurate la sănătate care au solicitat carduri naţionale de sănătate duplicat, pentru că le-au pierdut, le-au fost furate, au fost deteriorate ori datele înscrise pe cardurile primite erau greşite, nu le-au primit până acum. Mai mult, unii dintre asiguraţii majori nu au primit cardurile încă, deşi au fost eligibili să intre în posesia lor înainte de obligativitatea sistemului cardului naţional. Informaţiile ne-au fost confirmate de numeroşi medici de familie şi de către pacienţi. CNAS a refuzat să ne spună de ce şi unde a apărut blocajul. Din cauza întârzierii de cinci luni a emiterii cardurilor duplicat, pacienţii sunt puşi pe drumuri o dată la două luni să îşi înnoiască adeverinţa de înlocuire a cardului, obligatorie pentru a putea obţine servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. 

Întârzieri de cinci luni la emiterea cardurilor naţionale de sănătate duplicat. CNAS refuză să spună unde e blocajul