centura bucurești

Ciolacu: În sezonul estival, locuitorii din Ilfov şi din Bucureşti vor merge pe autostradă până la Constanţa

Locuitorii din judeţul Ilfov şi din Bucureşti ar putea merge pe autostradă până la Constanţa în sezonul estival, acesta fiind un mare pas, după 30 de ani, a declarat, miercuri premierul Marcel Ciolacu.

Ciolacu: În sezonul estival, locuitorii din Ilfov şi din Bucureşti vor merge pe autostradă până la Constanţa
Centura București: A fost așternut stratul de uzură la prima parcare de lungă durată, ce ar putea fi gata în aprilie - secretar de stat

Centura București: A fost așternut stratul de uzură la prima parcare de lungă durată, ce ar putea fi gata în aprilie – secretar de stat

Centura București: A fost lansată licitația pentru finalizarea lucrărilor pe tronsonul DN2 - A2

Centura București: A fost lansată licitația pentru finalizarea lucrărilor pe tronsonul DN2 – A2

Calendarul deschiderilor de autostrăzi până la sfârşitul anului, anunţat de Grindeanu: Autostrada Bucureştiului - Primii 20 de kilometri vor fi deschişi până la 1 decembrie, după aceea, 23 de km pe A0 Sud. Urmează 31 km din

Calendarul deschiderilor de autostrăzi până la sfârşitul anului, anunţat de Grindeanu: Autostrada Bucureştiului – Primii 20 de kilometri vor fi deschişi până la 1 decembrie, după aceea, 23 de km pe A0 Sud. Urmează 31 km din „Autostrada Ford” şi 28 km pe Autostrada Transilvania

Centura București: Licitația pentru tronsonul DN2 - A2 va fi demarată până la sfârșitul lunii noiembrie - secretar de stat

Centura București: Licitația pentru tronsonul DN2 – A2 va fi demarată până la sfârșitul lunii noiembrie – secretar de stat

Centura București: Au început lucrările la lotul cu prima parcare de lungă durată - secretar de stat FOTO

Centura București: Au început lucrările la lotul cu prima parcare de lungă durată – secretar de stat FOTO

Centura București: Pasajul Berceni va fi dat în trafic pe 24 iunie - secretar de stat FOTO

Centura București: Pasajul Berceni va fi dat în trafic pe 24 iunie – secretar de stat FOTO

Pasajul Olteniței - Popești Leordeni: Sâmbătă se deschide cel mai mare pasaj de pe Centura Capitalei

Pasajul Olteniței – Popești Leordeni: Sâmbătă se deschide cel mai mare pasaj de pe Centura Capitalei

Pasajul Olteniței, cel mai mare de pe Centura Capitalei, va fi deschis circulației sâmbătă - Grindeanu

Pasajul Olteniței, cel mai mare de pe Centura Capitalei, va fi deschis circulației sâmbătă – Grindeanu

Pasajul Olteniței: Se fac ultimele verificări pentru darea în trafic pe 27 mai a celui mai mare pasaj de pe Centura Capitalei VIDEO

Pasajul Olteniței: Se fac ultimele verificări pentru darea în trafic pe 27 mai a celui mai mare pasaj de pe Centura Capitalei VIDEO

Centura București: Lucrările la cel mai mare pasaj, Olteniței, se apropie de finalizare VIDEO

Centura București: Lucrările la cel mai mare pasaj, Olteniței, se apropie de finalizare VIDEO

Centura București: Pasajul Olteniței va fi inaugurat până pe 28 mai - secretar de stat

Centura București: Pasajul Olteniței va fi inaugurat până pe 28 mai – secretar de stat

Centura București: Pasajele Olteniței și Berceni vor fi inaugurate în mai, respectiv iunie - ministrul Transporturilor

Centura București: Pasajele Olteniței și Berceni vor fi inaugurate în mai, respectiv iunie – ministrul Transporturilor

Centura București: Ultimatum pentru constructorul Pasajului Berceni - să fie dat în trafic până pe 15 iunie!

Centura București: Ultimatum pentru constructorul Pasajului Berceni – să fie dat în trafic până pe 15 iunie!

Şoseaua din Greenfield-Centură. Nicuşor Dan spune că va propune CGMB aprobarea PUZ pentru o ieşire din cartier pe DNCB

Şoseaua din Greenfield-Centură. Nicuşor Dan spune că va propune CGMB aprobarea PUZ pentru o ieşire din cartier pe DNCB

Centura București: A fost emisă autorizația de construire pentru lărgirea la 4 benzi între A1 și DN5 - lotul 1

Centura București: A fost emisă autorizația de construire pentru lărgirea la 4 benzi între A1 și DN5 – lotul 1

Centura București: Cel mai mare pasaj va fi dat în trafic până la sfârșitul lunii aprilie 2023 - secretar de stat

Centura București: Cel mai mare pasaj va fi dat în trafic până la sfârșitul lunii aprilie 2023 – secretar de stat

Centura București: Pasajul Berceni va fi dat în trafic în aprilie 2023 - secretar de stat

Centura București: Pasajul Berceni va fi dat în trafic în aprilie 2023 – secretar de stat

Pasajul Domnești: A fost deschisă circulația pe primul giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei Video UPDATE

Pasajul Domnești: A fost deschisă circulația pe primul giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei Video UPDATE

Centura București: Pasajul Domnești va fi deschis circulației la sfârșitul săptămânii - Grindeanu

Centura București: Pasajul Domnești va fi deschis circulației la sfârșitul săptămânii – Grindeanu

Pasajul Domnești: Primele imagini cu iluminatul aprins. Au fost montați 256 de stâlpi cu lămpi LED

Pasajul Domnești: Primele imagini cu iluminatul aprins. Au fost montați 256 de stâlpi cu lămpi LED

Pasajul Domnești: Au început pregătirile pentru darea în trafic a primului giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei

Pasajul Domnești: Au început pregătirile pentru darea în trafic a primului giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei

Centura București: Pasajul Berceni ar putea fi gata în martie 2023

Centura București: Pasajul Berceni ar putea fi gata în martie 2023

Pasajul Domnești: Cum arată giratoriul suspendat de pe Centura Capitalei cu o lună înainte de deschidere VIDEO

Pasajul Domnești: Cum arată giratoriul suspendat de pe Centura Capitalei cu o lună înainte de deschidere VIDEO

Centura București: Pasajul Domnești va fi dat în trafic pe 15 noiembrie - secretar de stat

Centura București: Pasajul Domnești va fi dat în trafic pe 15 noiembrie – secretar de stat

Centura București: Constructorul Pasajului Berceni reconfirmă darea în trafic la finalul acestui an - secretar de stat

Centura București: Constructorul Pasajului Berceni reconfirmă darea în trafic la finalul acestui an – secretar de stat

Centura București: A fost semnat contractul pentru secțiunea cu intersecții pe 3 niveluri

Centura București: A fost semnat contractul pentru secțiunea cu intersecții pe 3 niveluri

Centura București: Muniție din cele două războaie mondiale, descoperită pe șantierul între DN2 - A2

Centura București: Muniție din cele două războaie mondiale, descoperită pe șantierul între DN2 – A2

Centura București: Contractul pentru lărgirea la 4 benzi între DN5 - A1 poate fi semnat cu italienii de la Rizzani, după ce a fost respinsă contestația turcilor

Centura București: Contractul pentru lărgirea la 4 benzi între DN5 – A1 poate fi semnat cu italienii de la Rizzani, după ce a fost respinsă contestația turcilor

Centura București: Turcii de la Alarko îi contestă pe italienii de la Rizzani la licitația pentru lărgirea la patru benzi a 15 km

Centura București: Turcii de la Alarko îi contestă pe italienii de la Rizzani la licitația pentru lărgirea la patru benzi a 15 km

Centura București: Asocierea Rizzani - Mavgo, desemnată câștigătoare pentru lărgirea la 4 benzi între A1 și DN5

Centura București: Asocierea Rizzani – Mavgo, desemnată câștigătoare pentru lărgirea la 4 benzi între A1 și DN5