denominare leu ron

Au trecut 10 ani de la denominare. Vorbim în milioane şi în RON

Acum zece ani, la data de 1 iulie 2005, moneda naţională a României, leul, a fost denominată astfel încât 10.000 de lei s-au transformat într-un leu. „Leul greu” i-a zis banca emitentă atunci, într-un exerciţiu de imagine cu scopuri anti-inflaţioniste, „leul nou” i s-a zis apoi oficial, simbolul monedei noastre naţionale RON – însemnând chiar Romanian New Leu.

Au trecut 10 ani de la denominare. Vorbim în milioane şi în RON