faliment banci ue

Liderii UE vor din 2017 o schemă de garantare a depozitelor la nivel european

Deponenţii din statele membre ale Uniunii Europene vor fi protejaţi în cazul falimentului unei bănci de o garanţie la nivelul întregului spaţiu comunitar care, de la mijlocul lui 2017, se va adăuga schemelor de garantare existente deja la nivel naţional, potrivit unui raport care va fi prezentat luni de preşedinţii celor cinci instituţii UE, susţine Reuters.

Liderii UE vor din 2017 o schemă de garantare a depozitelor la nivel european