fdsi

Un fond de investiţii gestionat de stat? Doar dacă ne plictisim

România are câteva probleme mari şi late, pe care autorităţile nu le-au cuprins, pe deplin, în niciun program de guvernare: îmbătrânirea populaţiei şi declinul demografic, migraţia forţei de muncă înalt calificate, sistemul sanitar în colaps, un sistem de educaţie rupt de realitate şi descurajarea iniţiativei şi a antreprenoriatului printr-un regim fiscal stufos, deseori incoerent şi prea birocratic. Cu siguranţă, reprezentanţii fiecărei industrii pot semnala şi alte probleme mari, caracteristice domeniului. Însă cele enumerate mai sus sunt, din punctul meu de vedere, cele mai mari riscuri la adresa dezvoltării României şi ne afectează pe toţi în mod direct şi fără excepţie. În ultimele două decenii au existat multe planuri şi proiecte măreţe, menite să rezolve probleme identificate la vremea lor ca fiind cele mai importante de către decidenţii politici. S-a materializat puţin spre deloc. Situaţia s-a deteriorat în domeniile enumerate la început, iar viziunea a rămas pe nişte coli albe. Atât.

Un fond de investiţii gestionat de stat? Doar dacă ne plictisim