legea pentru despagubirea deponentilor brd pentru dacia

Legea privind despăgubirea deponenţilor la BRD pentru Dacia, promulgată de Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a semnat miercuri mai multe decrete, printre care şi pe cel privind promulgarea legii referitoare la despăgubirea deponenţilor la BRD pentru Dacia.Astfel, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Băsescu a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme.

Legea privind despăgubirea deponenţilor la BRD pentru Dacia, promulgată de Băsescu