legea salarizarii

Boloş anunţă data marii revoluţii fiscale: Măsurile privind taxele şi impozitele, reforma pensiilor şi legea salarizării vor fi luate în prima jumătate a anului 2025 şi vor intra în vigoare, cel mai probabil începând cu 1 iulie 2025

Cererea de plată numărul patru este una dintre cele mai grele din perspectiva reformelor, pentru că include atât reforma pensiilor generale, cât şi reforma salarizării unice, dar şi reforma impozitelor şi taxelor şi, discutând foarte pragmatic şi realist şi tehnic, cred că în prima jumătate a anului 2025 se vor lua măsurile fiscale care probabil vor intra în vigoare începând cu 1 iulie 2025, a declarat, luni seara, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Boloş anunţă data marii revoluţii fiscale: Măsurile privind taxele şi impozitele, reforma pensiilor şi legea salarizării vor fi luate în prima jumătate a anului 2025 şi vor intra în vigoare, cel mai probabil începând cu 1 iulie 2025
Legea salarizării - Ministerul Muncii lucrează la elaborarea proiectului

Legea salarizării – Ministerul Muncii lucrează la elaborarea proiectului

Măsuri fiscale, legea pensiilor, legea salarizării, jaloane PNRR, printre priorităţiile celei de a doua sesiuni parlamentare - luni, 4 septembrie 2023

Măsuri fiscale, legea pensiilor, legea salarizării, jaloane PNRR, printre priorităţiile celei de a doua sesiuni parlamentare – luni, 4 septembrie 2023

Ministrul Muncii se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanţi ai BM şi CE pentru discuţii pe Legea salarizării - surse

Ministrul Muncii se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanţi ai BM şi CE pentru discuţii pe Legea salarizării – surse

Jurnaliștii Agenției Naționale de Presă AGERPRES se pregătesc de greva foamei deoarece de la 1 iulie le vor scădea salariile cu circa 50%, în urma unor interpretări a Legii Salarizării

Cărbunaru: Guvernul va aproba, vineri, majorarea salariului personalului nedidactic din învăţământ

Salariaţii din sănătate şi asistenţă socială vor avea creşteri de venituri după noua lege a salarizării - Sanitas

Salariaţii din sănătate şi asistenţă socială vor avea creşteri de venituri după noua lege a salarizării – Sanitas

Reforma pensiilor şi a salarizării, legea offshore, desfiinţarea SIIJ sunt priorităţile legislative - Stroe, PNL

Reforma pensiilor şi a salarizării, legea offshore, desfiinţarea SIIJ sunt priorităţile legislative – Stroe, PNL

Ministrul Muncii anunţă crearea unui comitet interministerial care va analiza implementarea Legii salarizării

Sindicaliştii din Educaţie solicită majorarea salariilor potrivit Legii salarizării

Protest al angajaţilor INS. Nemulţumiri din cauza nerespectării Legii salarizării

Consultanţa pe Legea pensiilor şi Legea salarizării, prevăzută în PNRR, trebuie contractată cu Banca Mondială până la sfârşitul anului

Cîţu: Trebuie să venim cât mai repede cu o lege a salarizării. Sporurile, doar pentru cazuri foarte speciale

Regândirea legii salarizării va compensa eventuala eliminare a unor sporuri - Turcan

Regândirea legii salarizării va compensa eventuala eliminare a unor sporuri – Turcan

Turcan: Sporurile trebuie să reprezinte o motivaţie pentru o anumită categorie de muncă, specializare sau realizare suplimentară

Cîţu: Modificarea salarizării bugetarilor, printr-un proiect de lege care va trece prin Parlament până în vară

Cîţu: Este nevoie de o reanalizare a Legii salarizării

Cîţu: Costul cu pensiile în bugetul din 2021 creşte cu aproape 8 miliarde de lei faţă de anul trecut

Cîţu: Pentru 2021 vom veni cu o lege a salarizării care să elimine din inechităţi

Guvernul va prelungi indemnizația pentru suspendarea contractului de muncă şi amânarea ratelor şi va bloca creșterea salariilor bugetarilor

CCR: Modificările aduse legii salarizării sunt neconstituţionale (surse)

Orban: Prima majorare a salariilor cadrelor didactice, potrivit legii salarizării, este de la 1 ianuarie

Alma Ciornei, judecător la Tribunalul Bucureşti: Angajatorii trebuie să înţeleagă că au angajaţi, nu sclavi pe plantaţie

Sindicatele din sănătate solicită introducerea indemnizaţiei de hrană în salariul de bază

Teodorovici: Cum spune legea salarizării, aşa se vor acorda şi creşterile salariale în 2019

Ministrul Finanţelor: Începând de anul viitor se va merge pe creşterea de 25% prevăzută în Legea salarizării

Hossu, Cartel Alfa: Îngheţarea salariilor şi aplicarea mai devreme a Legii salarizării sunt în contradicţie

Guvernul a modificat, prin OUG, Legea salarizării pentru ca angajaţii din sectorul public să nu aibă venituri mai mici faţă de luna februarie

Legea salarizării - Dăncilă: Vom adopta prin OUG modificările agreate cu sindicatele

Legea salarizării – Dăncilă: Vom adopta prin OUG modificările agreate cu sindicatele

Sorina Pintea: Va fi întocmită o procedură de aplicare a reglementărilor în domeniul salarizării

Grevă de avertisment în Sănătate în 7 mai, grevă generală în 11 mai