onu siria

ONU: Negocierile de la Geneva asupra Siriei, suspendate până la 25 februarie

Negocierile de pace de la Geneva asupra Siriei au fost suspendate până la 25 februarie, a anunţat miercuri emisarul ONU, Staffan de Mistura, informează AFP, potrivit Agerpres.

ONU: Negocierile de la Geneva asupra Siriei, suspendate până la 25 februarie
ONU şi-a suspendat operaţiunile umanitare prevăzute în Siria din cauza intensificării activităţilor militare

Peste şase milioane de persoane au nevoie de ajutor alimentar de urgenţă în Siria - FAO

Peste şase milioane de persoane au nevoie de ajutor alimentar de urgenţă în Siria – FAO

ONU denunţă abuzurile sistematice comise de regimul sirian

ONU ordonă distrugerea arsenalului chimic sirian printr-o rezoluţie adoptată unanim

Nou eşec al unei reuniuni la ONU a celor cinci mari puteri privind arsenalul chimic sirian

Liga Arabă cere ONU şi comunităţii internaţionale să

Liga Arabă cere ONU şi comunităţii internaţionale să „îşi asume responsabilitatea” în dosarul sirian

Peste 700.000 de refugiaţi sirieni, înregistraţi de ONU

ONU sancţionează două societăţi iraniene care livrează arme Siriei

ONU se declară foarte îngrijorat de programul nuclear nord-coreean - raport AIEA

ONU se declară foarte îngrijorat de programul nuclear nord-coreean – raport AIEA

Reuniune ministerială la ONU privind situaţia din Siria la sfârşitul lui august - diplomaţi

Reuniune ministerială la ONU privind situaţia din Siria la sfârşitul lui august – diplomaţi

Rusia: Rezoluţia adoptată de Adunarea generală a ONU ajută opoziţia siriană

Jumătate dintre observatorii ONU au părăsit Siria - MISNUS

Jumătate dintre observatorii ONU au părăsit Siria – MISNUS

Presa oficială chineză acuză Occidentul că încearcă să obţină aprobare pentru a interveni în Siria

Occidentul vrea să impună un ultimatum de 10 zile Siriei pentru a nu mai folosi armele grele

Criza din Siria riscă să devină

Criza din Siria riscă să devină „necontrolabilă” – Kofi Annan

SUA sunt în favoarea unor acţiuni ferme ale ONU împotriva regimului Sirian