rambursare plati pndr

Valoarea plăţilor prin PNDR 2014 – 2020 a ajuns la peste 322 de milioane de euro în 18 luni

Valoarea plăţilor efectuate într-un an şi jumătate prin intermediul măsurilor de finanţare din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 se ridică la 322 de milioane de euro, a anunţat, vineri, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (AFIR), potrivit Agerpres.

Valoarea plăţilor prin PNDR 2014 - 2020 a ajuns la peste 322 de milioane de euro în 18 luni