salvare

Operatorul german de turism TUI, prezent şi în România, a suspendat rezervările de vacanţe până la sfârşitul lunii

Grupul german de turism TUI, cel mai mare operator de turism din lume, a scăzut pe bursa cu circa două treimi din decembrie, capitalizarea fiind acum de 2,15 miliarde de dolari. Compania a înregistrat o scădere de 5% azi. Tui e preyent pe piaţa românească printr-un parteneriat cu familia Pandel, care deţine grupul din turism Memento şi agenţia Christian Tour, şi va opera pe piaţa locală şi brandul Tui TravelCenter, în urma semnării unui acord de reprezentare.

Operatorul german de turism TUI, prezent şi în România, a suspendat rezervările de vacanţe până la sfârşitul lunii
Ultima oră: Thailanda - Patru copii au fost salvaţi din peştera inundată

Ultima oră: Thailanda – Patru copii au fost salvaţi din peştera inundată

Grecii nu se lasă salvați

Grecii nu se lasă salvați

CE vrea să poată decide care dintre băncile cu probleme financiare vor fi salvate şi care închise

Planul UE-FMI pentru Cipru este

Planul UE-FMI pentru Cipru este „dureros”, dar evită „haosul”

Wall Street a deschis în creştere, după acordul de salvare a Ciprului

Eurogroup analizează implicarea Rusiei în planul de salvare a Ciprului

Barroso: Există suficientă voinţă politică pentru salvarea euro

Grecia este presată de FMI să treacă la săptămâna de lucru de 6 zile

Grecia recunoaşte unele derapaje de la reformele din programul de salvare

Merkel nu vrea ca fondurile europene de salvare să recapitalizeze direct băncile

The Guardian: Salvarea băncilor spaniole nu elimină necesitatea unor măsuri economice ferme

UE neagă existenţa unui

UE neagă existenţa unui „plan secret” pentru salvarea euro

Comisia Europeană propune un sistem transfrontalier de salvare a băncilor

Forbes: Un plan alternativ pentru salvarea Greciei ar putea fi propus după scrutinul din iunie

UE se ţine de glume: Reuniune de 1 aprilie cu participarea Papei pentru rugăciuni de salvare a euro

Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat parţial programul de salvare a Greciei

Riscul de default din Europa, de nouă ori mai mare decât în SUA

Bloomberg: Salvarea Greciei nu a eliminat riscul de default din Europa